sâmbătă, 12 noiembrie 2022

PALMA LUI DUMNEZEU

 


Spuneam cândva că palmele, deseori, în asprimea lor, pot ascunde truda unei zile; dar palmele, adunate în lumina rugăciunii, pot deschide cerul. Altfel,  o palmă, dacă e dată spre lovire, anulează orice lucrare a mâinilor ce trudesc spre câștigarea pâinii, iar dacă-i vorba de dreapta, face inutilă chiar și treimică adunare a degetelor ce săvârșesc închinarea.

Dacă e să vorbim despre lucrarea palmelor, că tot întreba un copil cândva ce-i mila, ce e milostenia, dacă nu  înțelegem că ele,  palmele,  sunt instrumentele prin care iubirea se întrupează, degeaba le folosim spre fală, degeaba îndreptăm degetul doar spre noi, dovadă mai mare de egoism nu există, văzându-ne doar pe noi, doar suferința ori aparenta noastră suferință,  rămânem strigătul mut dintr-o pustie prin care nu trece nimeni să ajute, rămânem singuri, cu palmele pline de cele strânse doar pentru noi, dar golite de sensul real, salvator și chiar mântuitor spre care au fost hărăzite.

De exemplu, cândva, printr-un pustiu lipsit de viață și deopotrivă de umanitate, trecea un călător, cobora de la Ierusalim spre Ierihon, mai bine spus cădea, cădea de la rai spre iad, de la cer spre pământ. Întâmplarea face (ce straniu, ce lipsit de sens să vorbești despre o întâmplare oarecare într-un plan perfect) ca pe lângă acest om căzut, pe lângă muribundul lăsat sărac și sleit de viață din pricina unor tâlhari, viclenii prăduitori ai virtuților omenești, întâmplarea face zic, să treacă doi slujitori ai Domnului dintre care unul chiar preot. Și au trecut, au trecut sprijinindu-se în litera unei legi din care n-au înțeles decât fontul scrierii, nu și sensul ei, răceala semnului, nu spiritul ei. Și mă întreb eu deseori, oare de ce, cel ce oprește lângă necăjit, străinul, aparent dușmanul neamului, de ce acesta își înmoaie inima și cu ajutorul palmelor, din puținul său reușește să dea nădejde de viață, sieși dându-și nădejde de viață aici, dar mai ales pentru viața cea de apoi. De ce?  Pentru că el a înțeles, tot pe drumul vieții fiind, că cele pe care ni le-a dat Dumnezeu nu-s doar pentru noi, ci și pentru ceilalți. Degeaba am ochi dacă mă văd doar pe mine și nu mai văd pe nimeni în jur, degeaba vorbesc, adică chiar vorbesc degeaba dacă fac acest lucru doar pentru că-mi place să vorbesc ceea ce doresc doar eu să aud, degeaba lucrez dacă palmele mele se închid, se fac pumni când vine vorba de ceilalți, deschizându-se doar spre mine, cel lipsit de sațiu.

Palmele care ating spre a tămădui suferința sunt palmele care poartă în ele puterea primordială a zidirii, nu distructiva invidie fratricidă cu care oamenii își arată azi, unii altora, pumni și semne de război. Ahh, și ar mai fi ceva, când ridici cu toată voința pe cel căzut, când palma ta îi atinge rana, nu doar aspectul material te motivează, căci în lume nu avem doar bolnavi cu trupul, ci și cu sufletul, iar suferința lui sufletească te macină, căci sunt destui tâlhari și ucigași de suflet care seamănă durere între oameni.

Sunt multe palme în lumea asta, matematic ar fi simplu de calculat, mai greu de numărat cele care nu vatămă, cele care mângâie spre alinare și mai ales care, în stigmatizarea lumii, se pot lăsa străpunse, ca odinioară cele ale lui Hristos, spre a da exemplu tuturor că doar îmbrățișarea mântuitoare, chiar dacă-i cu suferință, aduce liniște, nu răzbunarea unei palme strânse în pumn.

Cine este aproapele meu”? Această întrebare macină viscerele celor care, nemulțumiți de răspunsurile concrete ale vieții, își caută loruși dreptate. E simplu, aproapele este tot omul, fiecare dintre cei ce poartă chip divin și care, indiferent de pregătire, culoare a pielii ori alte diferențe de suprafață, trăiesc animați de aceeași sclipire și lumină ce vine din interior.

Parcă nicicând nu s-a simțit mai bine ca în aceste vremuri dorința de a vedea cât mai multe palme întrupând iubirea declarată,  prinderea de mâini a celor care nu doresc să construiască ziduri de indiferență, ci hore de bucurie, a celor care ar coborî nu de pe măgar, ci din mașină pentru a urca un pribeag al sorții, a celor care, deși nu poartă văzut semnul vreo unor cuie în palmele lor, poartă în inima lor frisoanele unor trăiri pe care cei mai mulți nu le-ar putea purta, răbdând din iubire chiar și acele palme care, în loc să-i doboare, îi ridică.

O mână întinsă și o palmă strânsă înseamnă prietenie și semn de pace, o mână muncită este deseori scuipată, palmele omului muncit primesc deseori scuipatul unei descărcări sufletești ce dă o putere anume de a merge mai departe. Mai greu este cu palmele care, purtând în ele un cap îngândurat, poartă povara unor decizii pe care deseori nu capul o să le ducă, ci însăși ele, palmele cu care ne câștigăm pâinea ce de toate zilele, cele pe care, până și în clipa cea de pe urmă, le așezăm ostenite pe pieptul în care o vreme a stat un suflet ce-și dorește din urcarea de la Ierihon spre Ierusalim, de la iad la rai, de la pământ la cer.

9 comentarii:

  1. Dar palmele de pe pieptul decedat? Adesea mă frământă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aș minți dacă aș spune că știu adevărata semnificație. Ori, de ce nu, poate ceea ce știu este adevărata semnificație și... .
      Omul, după izgonirea din rai, a fost blestemat să-și câștige pâinea prin muncă, adică prin lucrarea mâinilor, palmele fiind mereu expuse acestui supliciu. Cumva, la plecarea din această lume, ele, palmele, se odihnesc în sfârșit pe piept, în zona în care sufletul își are locul, ce din care pleacă spre locul în care noi spunem că există odihna, practic, terminarea tuturor treburilor.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Așa și trebuie, încă mai e mult de muncă, palmele încă mai pot, așadar... .

      Ștergere
  3. Padre, mi-e greu să îți comentez ceva. Poate pentru că desi simplă, mie se pare extrem de complicată aceasta metaforă a mâinilor a palmei. nu metafora în sine, ci modul în care este ea înțeleasă si, mai ales, pusă în aplicare, ce ușor se trece de la mâna strânsă pumn pentru a lovi(nu neapărat in sensul concret), la adunarea degetelor într-o închinciune grăbită si, de multe ori fără substanță, care să îți șteargă păcatul de a lovi, așa cum șterg copiii tabla cu buretele.
    Ai reușit iar să dai temă de gândire celor care te citesc(și lasă, nu mai pune că sunt puțini, știi la fel de bine ca și mine că nu e așa), ceea ce, zic eu, nu e rău. E nevoie să ne oprească din când în când cineva să ne arate că în mersul nostru tot mai grăbit de zi cu zi, uităm că hrana spirituală este la fel de importantă ca și cea meterială.
    Noapte liniștită la casa ta, Victor!(asta că, spre rușibea mea, doar la ore dintr-astea reușesc să îmi fac timp să trec prin lumea virtuală a celor pe care întotdeauna îi citesc cu drag. Cred că ar trebui să iau de la tine și niște lecții de organizare mai eficientă a timpului)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tiana, nu cred să existe un timp anume pentru a citi ceva. Sau, altfel spus, oricând e vreme potrivită pentru a citi ceva. La mine pe pagină e simplu de citit pentru că sunt simple cele scrise, un plus de valoare fiind dat de cuvintele voastre a celor care, direct aici ori prin alte pagini, dați sensuri diferite vorbelor mele, fiecare din aceste sensuri cu valoarea sa.
      Îți mulțumesc frumos de trecere și, clar, de cuvântul scris, asta arată că ți-ai deschis palma și gândul pentru a trece prin pagina mea.
      Zi cu bucurie!

      Ștergere
  4. Sărut mâna Parinte, citind articolul am rămas fascinat de călătoria în care m-ați purtat în palmele dumneavoastră.
    Citind articolul mi-a venit în cap expresia: "Cineva îl tine în palme" care, de cele mai multe ori, este tradusa prin a favoriza pe cineva în defavoarea altcuiva. Eu aș traduce altfel, ca un îndemn: sa ne ținem în palme unii pe alții în sensul de a ne purta sarcinile unii altora asa cum frumos ne îndeamnă Santul Apostol Pavel.
    Va doresc o palma de pământ în Rai.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumoasă cheia în care ai citit tu articolul meu, Marian. Valențele multiple pe care ni le scoate nouă în față Sfânta Evanghelie reprezintă încă un motiv în plus ca palmele noastre să deschidă mai des Scriptura și, după caz, dacă ne dorim, să parcurgem și drumul fizic dintre cele două orașe biblice.
      Seară binecuvântată și vouă!

      Ștergere
  5. Minunat! 🙏 Să rămânem în palma Sa, sub mângâierea Sa și să devenim căușul palmelor și umărul celor care se vor odihniți și ocrotiți de noi.

    RăspundețiȘtergere