Când eram copil abia aşteptam să vină toamna pentru a merge la bâlci. Toate economiile din timpul verii erau stocate pentru bâlci, acolo era locul unde buzunarul îşi recăpăta libertatea, supleţea, era locul de unde nu aş mai fi plecat.
Bâlciul este locul acela ciudat, magnetul invizibil care atrage lume de toate felurile. Nu contează praful, muzica comediilor ameţitoare, fumul de mici, pastramă, mirosul de vată pe băţ, ţipetele copiilor care se dau sau îşi doresc să se dea în maşinăriile rotative.
Pe margine fel şi fel de vânzători ambulanţi şi profesionişti, marfă de tot neamul, bani strânşi în batista înnodată la femeile bătrâne, teancuri de bani în borsetă la brâul smecherilor. Bâlci în toată regula.
Acu nu mai sunt copil, bâlciul se ţine şi acum, numai că sentimentul e ambiguu, turta dulce lasă un gust amar, asta pentru că omul mare, adultul, trăieşte zilnic într-un bâlci fără sfârşit, unde zgomotul, fumul, banii, ameţeala maşinăriilor şi banii devin elemente nelipsite aproape simbiotice ale supravieţuirii.
Bâlciul cotidian este unul în care suntem prinşi ca într-o vrajă, suntem fascinaţi mereu de oferta generoasă a celor care ne vând produsele colorate (cu sau fără binecunoscutele E-uri) toate îmbodobite ca merele coapte şi bombonatele copilăriei. Cheltuim continuu, consumăm continuu, ameţiţi de maşinăriile cu care ne-am înconjurat; cuptoare cu sau fără microunde, televizoare, radiouri, playere de toate felurile, PC-uri, automobile, telefoane mobile. Bâlci în toată regula.
Un copil fascinat de vata pe băţ ce taman i-a fost înmânată şi din care gustă cu nesaţ se pierde de părinţii săi care-l strigă prin vacarmul infernal. O bătrână trage după ea un sac de rafie în care se află jumătate de pensie transformată în lucruşoare simple de care să se folosească în căsuţa-i primitoare. Doi bolizi (poate proprietarii lor n-au auzit de mersul pe jos) încearcă se se strecoare în claxonat insistent printre cei care merg din stand în stand nepăsându-le de caii putere ce stau la spatele lor. Pe zece hectare s-a întâlnit antichitatea cu evul mediu şi cu prezentul într-un homo sapiens pierdut în istoria gălăgioasă a bâlciului cotidian din care iese lipsit de vlagă şi perspectivă.
Un copil fascinat de vata pe băţ ce taman i-a fost înmânată şi din care gustă cu nesaţ se pierde de părinţii săi care-l strigă prin vacarmul infernal. O bătrână trage după ea un sac de rafie în care se află jumătate de pensie transformată în lucruşoare simple de care să se folosească în căsuţa-i primitoare. Doi bolizi (poate proprietarii lor n-au auzit de mersul pe jos) încearcă se se strecoare în claxonat insistent printre cei care merg din stand în stand nepăsându-le de caii putere ce stau la spatele lor. Pe zece hectare s-a întâlnit antichitatea cu evul mediu şi cu prezentul într-un homo sapiens pierdut în istoria gălăgioasă a bâlciului cotidian din care iese lipsit de vlagă şi perspectivă.
Din păcate noi alergăm prin bâlci bezmetici pentru a ne bucura de fiecare plăcere, alergăm prin viaţă ameţiţi, iar urechile noastre nu percutează decât la binecunoscuta strigare care mai doreşte, care mai pofteşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu