luni, 22 noiembrie 2010

MMMM CE MIROS!

Mai toată lumea ştie că omul are cinci simţuri de care se foloseşte în viaţă pentru a se manifesta ori pur şi simplu a supravieţui. Mai există şi un al şaselea simţ care este numit intuiţie şi care este un atribut exclusiv al conştiinţei treze, al liberului arbitru. Oricum, intuiţia este un simţ foarte fragil de care nu beneficiază toată lumea în aceeaşi măsură. Ba mai mult, chiar şi în rândul celorlalte simţuri sunt diferenţe între oameni, deoarece în momentele în care unele dispar, celelalte se amplifică, ori unii se nasc cu anumite simţuri alterate şi cu altele ce depăşesc media. Nu poţi vedea dar auzi excelent, nu ai miros dar urechea percepe sunete imposibile pentru un auz normal. Ca să nu mai vorbim de diferenţa între simţul omului comparativ cu cel al animalelor.
Treaba stă în felul următor. Oamenii, în special cei care nu au intuiţia bine dezvoltată, folosindu-se de celelalte simţuri dau note, sau dacă vreţi cataloghează pe cei din jur numai după miros, sau numai după văz, sau doar după ureche.
Nu mi se pare corect să ridici în slăvi o persoană numai pentru că miroase frumos. Nu trebuie să crezi că acea persoană este superioară celorlalţi deoarece foloseşte un parfum de fiţe pentru care s-a făcut reclamă şi la televizor. Nu trebuie să devii exuberant şi să te manifeşti de genul mmm, ce frumos miroase şi să te gândeşti că acea persoană este demnă de încredere. E posibil să te înşeli amarnic. E posibil să spui bleahh când treci pe lângă o persoană ce poate fi respectabilă şi cu bun simţ, dar care poate vine de la lucru sau care poate nu are aceleaşi gusturi rafinate ca tine în materie de cosmetice. Şi bine că nu suntem câini, pentru că omul poate percepe până la zece mii de mirosuri având suprafaţa epitelială olfactivă de numai 10 cm pătraţi, în timp ce câinele cu 170 cm pătraţi simte mult mai mult ca noi, şi e bine aşa deoarece altfel ne-am fi mirosit şi noi ca ei, fără jenă, pentru a ne marca teritoriul.
Eu doresc să vă spun în încheiere că Dumnezeu ne-a creat pe noi în echilibru cu simţurile noastre pentru a ne apropia unii de alţii în încercarea noastră de a ne face viaţa mai uşoară, şi că simţurile nu trebuie alterate la maxim şi continuu cu diferiţi stimuli pentru că atunci apar dezechilibre în manifestările noastre sociale şi personale. Şi când cele cinci simţuri nu lucrează în parametri, să ne folosim de intuiţia personală, cel de-al şaselea simţ, care în mod normal se reglează automat prin credinţă şi care ne ridică, ne repune pe noi cei ce purtăm chipul lui Dumnezeu la demnitatea umană cu care am fost creaţi. Şi zic asta deoarece după chipul lui Dumnezeu am fost creaţi toţi, chiar dacă unii dintre noi miros a X parfum, iar alţii a Y deodorant. 
Cine nu crede lucrul acesta sa priveasca frumusetea florilor si parfumul lor sa-l miroasa, sa vada ca ele traiesc in armonie bucurand ochii si nasurile noastre.
Mmmm, ce miros!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu