joi, 2 februarie 2012

TROTINETA



Cam de mic copil am fost învăţat să pun punctul pe i, ba chiar şi pe j, că asta-i regula. Dar punctul pe i trebuie pus, că ştiţi şi voi că dacă nu pui punctul pe i atunci când trebuie, nu-i a bună.
Cum ziceam, de mic copil am ştiut ce vreau. Că nu am avut mereu ceea ce am vrut e altceva, dar eu am ştiu ce vreau şi am cerut, chiar dacă nu am cerut mereu ceea ce ar fi trebuit să cer.  De exemplu, mi-am dorit să am şi eu o trotinetă. Nu acum, atunci, când eram copil. Şi n-am avut. De, eram copii mulţi la părinţi şi toţi băieţi. Vă daţi seama că nu ar fi rezistat nici două zile. Unde pui că nici nu erau bani pentru aşa ceva, că altele erau priorităţile. Şi uite-aşa am crescut fără trotinetă până am mers la şcoală. Am mai făcut ture cu ale altor copii. Nici măcar Moş Gerilă, că aşa era atunci, nu mi-a adus, pesemne că nu avea cum, că el nu era ca Moş Crăciun.
Cum ziceam, eu am cerut mereu câte ceva. Cărţi şi caiete nu ceream, că şi pe cele din dotare le duceam la cei 3R, de la reciclare. Şi am mai cerut şi un pegas, din acela cu şa lungă şi coarne-ntoarse să fac câteva giumbuşlucuri pe-o roată. Dar nu am avut, probabil că nu am specificat culoarea şi de-aia.  Cum se întâmpla că eu ceream şi nu primeam nimic. Dar mi-a folosit asta pentru când am crescut şi a trebuit să cer pe la bănci bani pentru casă. Ăştia mi-au dat, după vreo şapte ani de cereri, cu dobândă ţeapănă  şi cu ipotecă, ca să mă sature de cerut şi de dat. Mai bine că nu am avut trotinetă, că o rupeam şi-mi părea rău după ea.
În istorisirea mea, trebuie să fac loc şi pentru suflet un pic. Că cere şi el partea lui, chiar dacă uneori nu o luăm în seamă. Şi sufletul nu vrea trotinetă, că are aripi, legate fireşte pentru o perioadă. Dar şi când o zbura, ţinte că pân’ la cer nu se mai opreşte. Şi de aia zic cu cerutul. Eu ceream dar nu ce trebuie, aşa cum cereau şi fii lui Zevedeu să stea de-a stânga şi de-a dreapta lui Hristos, iar El le-a spus „nu ştiţi ce cereţi”. Că de multe ori cerem de la Dumnezeu, ce vrem dar nu ce trebuie. Părinţii ne dădeau ce trebuie şi noi credeam că nu vor să ne dea ce cerem. Aşa şi cu Dumnezeu. El ne dă ce trebuie şi noi facem mofturi, că nu e ceea ce am cerut. Auzi la el, trotinetă.
Deci când cereţi câte ceva la Cel de sus, gândiţi-vă  bine ce cereţi. Că poate nu e ceea ce trebuie , zic şi eu aşa, ca unul păţit şi doritor de a învăţa corect pe cei în neştiinţă. Cât despre cea ce cerem de la oameni nici nu vreau să mai discut, că sunteţi la fel de ştiutori ca mine.
Şi cum spuneam, trotinetă nu, pegas nu, magnetofon nu, casetofon nu. M-am resemnat. Cred că nici dric nu o să am pentru a mă da cu el pe drum, pe ultimul drum.  O să apelez tot la prieteni, cu taxare înainte, că sunt persoană serioasă.
Cam asta dragii mei azi. N-am fost adânc în postare ca alte dăţi. Doar am vrut să vă smulg un zâmbet  în încercarea de a vă spune că în viaţă lucrurile nu sunt mereu după cerinţele noastre. În viaţă am învăţat că trebuie să fiu mulţumit că am măcar ceea ce-mi trebuie, chiar dacă poate mi-aş fi dorit să am şi ceea ce-mi place. Asta e, nu toată lumea are trotinetă.

9 comentarii:

  1. Părinte, eu v-am dăruit...! :) Un zâmbet mare-mare şi cugetare la cuvântul despre cerere şi-ofertă! :)
    Mulţumim!
    Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Mariana! Uneori şi eu zâmbesc recitindu-mi rândurile. :)

      Ștergere
  2. Am cerut si eu lucruri care nu erau rele in sine (casatorie) , dar ptr care nu eram/sunt pregatita si ptr care nu am vocatie (cel putin deocamdata) .
    Felul in care cereream era rau (patimas).
    Acum multumesc Domnului ca nu s-a pus la mintea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi am mai discutat despre asta. De multe ori se întâmplă că trupul nu lucrează în acelaşi timp cu sufletul în lucrarea minţii şi sub supraveghere divină. Cînd ele intră în armonie ştim cu adevărat ce vrem, cum vrem, cât vrem.
      Până la urmă, trebuie să conştientizăm că tot El ne va lumina, dacă-i permitem, dacă ne deschidem,

      Ștergere
  3. Parinte, :))))))
    De la mine +10!!!!!!
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Corina! Nu sunt chiar aşa de bun pentru +10. Încă mai am de lucru, nu vezi că am rămas la stadiul de trotinetă. :))

      Ștergere
  4. Trotineta asta m-a trimis direct in copilarie. Am vrut pegas, insa mai mult ca pegas, am vrut sa am un tata normal ca ceilalti copiii sau macar sa se schimbe tata. Nu a aparut alt tata in viata noastra si nici tata nu s-a schimbat.

    Intr-o zi disperata si indurerata de certurile dintre parintii mei, m-am asezat in fata icoanei si am fost decisa sa pun cateva intrebari legate de tata. Printre sughituri si durere cand am spus rugaciunea Tatal nostru am simtit ca am si eu un Tata, un Tata care ma iubeste neconditionat si care nu ma supara niciodata, ci dincontra eu sunt cea care greseste.

    Mi-au trebuit ani de zile sa ajung sa inteleg acest lucru. Din acea clipa rugaciunea Tatal nostru a devenit ceva familiar. Nu mai am emotia de atunci, insa nici durerea, frica, tristetea, neputinta acumulate ani de zile.





    Doamne ajuta

    RăspundețiȘtergere
  5. Parinte Victor ma iertati dar am indraznit sa va trimit un premiu virtual....
    Acum cum doriti dumneavoastra....
    Un sfarsit de saptamana linistit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumes Corina. Am primit:) Zile binecuvântate să aveţi şi voi.

      Ștergere