duminică, 18 martie 2012

E DE BINE. MULŢUMESC!



De câteva zile bune am lipsit din spaţiul virtual. Şi asta nu s-a datorat vreunei boli ori. Ba nici din lipsă de conexiune ci din lipsă de timp. Am avut şi timp, e drept, dar l-am modelat prin muncă stăruitoare pe la biserică. Şi nu degeaba am făcut asta ci pentru clipa minunată petrecută azi în duminica Sfintei Cruci, ziua când am săvârşit prima Liturghie în biserica nouă. Scurtul blog de azi doresc să fie unul de mulţumire.  Pentru că trebuie să le mulţumesc bunilor mei credincioşi care m-au sprijinit necondiţionat în lucrarea ce se apropie de final. Trebuie să le mulţumesc  pentru dragostea lor, pentru prezenţa lor în număr foarte mare la acest eveniment, trebuie să le mulţumesc celor care au ajutat cu mult şi cu puţin, celor care s-au rugat împreună cu noi, celor care ne-au sprijinit cu un gând bun chiar şi aici pe internet.
E adevărat că mai e ceva de lucru, dar ştiu din experienţa proprie şi din experienţa  altor  oameni că niciodată nu terminăm de-adevăratelea  lucrurile de pe aici, de pe pământ. Nimeni nu se mută într-o casă nouă 100% terminată. Mai toată lumea se mută în casă nouă şi mai face pe parcurs câte ceva pentru finisare. Noi ne-am mutat şi lucrăm continuu.
Am lăsat la sfârşit mulţumirea pentru Dumnezeu, pentru că El nu se supără, pentru că e îndelung răbdător. Ştiu că am avut diverse încercări în această perioadă. Ştiu că era să cad de câteva ori sub povara crucii, sub povara drumurilor, a gândurilor şi a oboselii. Dar, El m-a întărit. Iar azi, oboseala s-a transformat în bucurie. Iar bucuria care dă aripi va lucra în continuare însoţită de  dragoste şi nădejde că toate se vor finaliza magna cum laude.
Doar atât. În rest, mi-aş dori ca bucuria mea şi a celor care mi-au fost alături să se reverse peste toţi cei  ce citiţi această postare. Mi-aş dori ca iubirea răstignită pe cruce să vă umbreze şi să vă încălzească sufletele până la primirea luminii de la înviere.

10 comentarii:

  1. "Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!"...
    Bucurii sa aveti mereu parinte!

    Manuela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să dea Dumnezeu bucurii şi împliniri duhovniceşti la toată lumea. Mulţumesc!

      Ștergere
  2. Va multumesc!Am fost , mi am dorit si Bunul Dumnezeu mi a ajutat sa vin si sa stam si noi la sjujba cat s a putut!Am avut emotii , a fost magic , am trait clipe cum numai la Mitropolie am mai simtit !Va multumesc inca o data!RESPECT!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu pentru gândul bun.

      Ștergere
    2. DUMNEZEU SA FIE CU NOI , SA NE IERTE PACATELE ,SA NE AJUTE SA FIM BUNI SI IERTATORI

      Ștergere
  3. Doamne ajuta ,Dumnezeu sa va intareasca parinte ,este o mare bucurie sa te muti in casa noua (mult mai mare este bucuria cand este vorba de biserica ),am simtit si eu aceasta bucurie o data cu dumneavoastra ,C.A

    RăspundețiȘtergere
  4. E foarte frumoasa biserica!Ma face sa-mi doresc sa ajungem macar odata la o slujba!Predomina albastru, care te umple de enrgie si speranta!Sa va ajute Bunul Dumnezeu sa randuiti multe slujbe, care sa umple de har sufletele enoriasilor!Multumim si noi de urari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

    Într-adevăr, este reconfortant să 'te bucuri cu cei care se bucură' de ajutorul pe care li l-a dat Domnul pentru a finaliza (deşi înţeleg că destule detalii or rămâne mereu de definitivat) o lucrare spre slava Lui.

    Că de ştiri rele este plin internetul şi, din păcate, se întâmplă adesea să fim 'condiţionaţi' ca doar pe acestea să le remarcăm şi să le ţinem în minte.

    RăspundețiȘtergere