vineri, 13 iulie 2012

RIDURI, CRĂPĂTURI ŞI FOND DE TEN



Dacă e vreun domeniu la care să nu mă pricep aproape deloc, apăi acela este cel al cosmeticelor, fireşte că la fel de puţin mă pricep la cosmetizare.
Nu ştiu ce-mi veni azi să mă gândesc la fondul de ten în timp ce căram găleţi cu apă pentru a uda pomişorii din grădină, fripţi de arşiţa soarelui şi chinuiţi de strânsoarea pământului fierbinte. Nici măcar nu caut pe net să văd care-i treaba cu fondul de ten, ştiu doar că e în diferite nuanţe şi e folosit pentru a astupa (dacă e corect termenul nu ştiu) eventualele semne lăsate de trecerea timpului, de vremea de-afară ori de alte acţiuni mecanice cu influenţă asupra chipurilor. Nu insist pe idee că oricum habar n-am, după cum spuneam.
Numai că mergând şi privind pământul crăpat de lipsa apei şi ridat de arşiţă, m-am gândit la fondul de ten. Probabil că şi Terrei îi trebuie un corector, că e pământul brăzdat de fel şi fel de agenţi care-i strică frumuseţea cu care a împodobit mii de ani universul. Până şi plantele şi-au schimbat verdele acela de viaţă, zâmbitor, într-un verde trist al acceptării uscăciunii ce prevesteşte uscarea.
Acum vreo lună de zile oamenii ziceau că nu se mai opresc ploile ridicând ochii spre cer şi cerându-I socoteală lui Dumnezeu pentru apa multă. Acum privesc cu ochii stinşi spre pământul care aşteaptă apa pentru a-şi masca rănile, pentru a zâmbi din nou prin verdeaţa plină de viaţă ce a duce bucurie.
Trăind la ţară, am văzut cum apa, acest fond de ten natural şi dătător de viaţă, astupă crăpăturile pământului. Acolo unde curge apă se închid rănile provocate de arsurile soarelui aproape văzând cu ochii, fără să lase cicatrice, fără să lase urme.
La început pământul era acoperit cu apă iar apa este cea care îl curăţă mereu. Fătul stă în pântecele mamei în placentă, iar când se rupe apa se pregăteşte pentru a da piept cu uscăciunea vieţii de aici. Omul (creştinul) din apă şi din duh primeşte naşterea din nou, apa (minim doi litri pe zi) cum se spune la televizor menţine organismul  pe linia de plutire, apa este cea care spală mizeriile zilei de pe corp, de pe corpul cel cu procente multe din apă alcătuit legând ţărâna din noi într-un lut ce nu trebuie să crape, într-un vas ce ţine un suflet ridat şi el, pentru un suflet ce aşteaptă un pic de fond de ten, pe bază de apă dacă există, iar de nu, măcar pe bază de lumină caldă. Zicea Solomon o apă adâncă este sufletul omului, iar omul deştept ştie să o scoată. Frumos spunea, iar la fel de frumos şi Iov care tânjea după lucrul cel aducător de viaţă spunând rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.
No, că am plecat de la fondul de ten şi crăpături şi am ajuns la apa dătătoare de viaţă.  Dar nu-i bai, că dacă la fondul de ten nu mă pricep, iar la cosmetizări nici atât, vream doar să spun că multe-s relele pe lume, dar mai rău e când omul încearcă să acopere cu fond de ten greşeala ce va ieşi până la urmă pe faţa brăzdată de încercările vieţii.
În rest, e nevoie de ploaie, căci altfel truda oamenilor cu mâinile crăpate în arşiţa zilelor lungi de vară ar rămâne pradă uscăciunii, iar lacrimile suferinţelor lor nu pot astupa ridurile bătute de soare, nici ele, şi nici măcar cel mai bun fond de ten din lume asta.

3 comentarii:

  1. Nu am folosit niciodata fond de ten dar cu apa sunt prietena buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înseamnă că eşti mulţumită cu chipul tău şi îi dai cele cuvenite din lucrarea sufletului.

      Ștergere
  2. Padre, nici eu nu mă pricep la cosmetizări și cred că o să cobor să stropesc și eu cele câteva plante din grădinița blocului. Poate reușesc să le schimb lor înfățișarea.
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere