marți, 4 septembrie 2012

CLOPOŢELUL MAGIC



Doar un pic mai este şi va suna clopoţelul pentru noul an şcolar. De ceva vreme nu mă cuprinde melancolia aşa de repede într-o societate atât  de materialistă. Evident că îmi aduc aminte de începutul de şcoală al copilăriei mele, de grija părinţilor, de tunsoarea regulamentară, de ghiozdanul de carton şi uniforma  bleumarin cu şapca din dotare, ba chiar şi de pacheţelul ce de cele mai multe ori consta în sendvişul  cu gem şi margarină. Da, alte timpuri.
Mi se pare că şcoala de azi e altfel. Poate mi se pare doar mie că exemplul lui  Fănuţă din Prăvale-Baba este doar o amintire a mea ce nu-şi mai găseşte locul prin hăţişul birocratic al şcolii de azi.
Şi gândiţi-vă că vorbim de viitorul copiilor noştri, de însăşi viitorul nostru, de cei ce vor veni să susţină lumea de peste câţiva ani sau zeci de ani. Şi nu spun asta pentru a acuza pe cineva, pentru a apostrofa un sistem anume. Nicidecum. Cel puţin nu cu trimitere la partea materială de care vorbeam la început, căci materialismul distruge bruma de dorinţă de lucru atât în ceea ce-i priveşte pe dascăli cât şi pe elevi. Iar ei, copiii, vor avea  de pierdut pe termen mediu şi lung  uitându-se mereu înapoi şi încercând să găsească vinovatul.
Ştiţi, copiii reprezintă partea de omenire încă neatinsă de toate răutăţile, invidiile, poftele şi trăirile oamenilor mari de la care mai târziu deprind toate cele rele. Şi asta e deducţie logică, că nu au de unde învăţa decât de la cei ce îi înconjoară cu învăţături care de multe ori nici la ei nu au mers, transformând deseori generaţii de copii în cobai didactici, medicali şi chiar spirituali.
Biblic vorbind, pentru că nu pot trece peste acest aspect, avem mărturia lui Hristos care spune lăsaţi copii să vină la Mine că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor. Ba mai mult, apostolii au venit la un moment dat şi l-au întrebat cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
Asta este dimensiunea la care ridică Dumnezeu valoarea unui copil, cea de model înaintea unei societăţi care se doreşte ea însăşi model înaintea copiilor.
Nu vreau să mă lungesc cu vorba spre a produce plictiseală. Privesc doar spre curţile şcolilor unde se vor aduna copiii pentru a învăţa câte ceva despre rostul unei vieţi în care cu greu îşi vor putea găsi rostul. Clopoţelul va suna stins fără să poată trezi bucurie nici pe chipul celor ce predau, greu încercaţi şi ei de desele schimbări din mers a programelor şi proiectelor de tot felul, dar nici pe chipul celor ce se vor aşeza în bănci spre a primi o învăţătură deseori contrarie cu ceea ce văd în societate.
Eu doar mi-aş dori ca pofta de învăţătura să fie ancorată în dragostea de predare a celor de la catedră şi în dorinţa de îmbogăţire cu o avere pe care nimeni nu o poate fura vreodată, căci bogăţia minţii poate deschide vistieria inimii spre încercarea construirii unui viitor în care copiii să fie modele pentru cei mari, măcar prin curăţia şi seninătatea sufletului lor. Dacă ar exista şi un clopoţel magic al conştiinţei....... .

12 comentarii:

  1. Sarut mana Parinte,

    "Daca ar exista un clopotel magic al constiintei..".......ar fi tare bine, conditia ar fi sa avem urechi de auzit atunci cand el ar suna cu putere......
    Pentru copiii care incep un nou an scolar, sa ne rugam ca bunul Dumnezeu sa le lumineze mintea, sa le intareasca credinta si sa le tina trupurile sanatoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa ne rugăm mereu, iar conştiinţa lor, a părinţilor lor şi a profesorilor să vibreze la sunetul clopoţelului magic.

      Ștergere
  2. Meseria de profesor mi se pare una foarte nobila, si care necesita multa responsabilitate;de aceea sper si ma rog sa am puterea sa fiu mereu mai buna, mai rabdatoare...caci elevii din ziua de azi(mai ales cei de liceu)de multe ori iti pun rabdarea la incercare!Insa merita luptat caci familia, biserica si profesorii sunt asemenea unei ancore care trebuie sa ii sprijine in valurile acestei societati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Nicol, greu este să modelezi suflete şi minţi aflate în creştere duhovnicească şi de cunoaştere. Dacă nu se păstrează un echilibru între copii, părinţi, profesori şi sitem, dacă se dezechilibrează această stare, societatea în general, copiii în special, se vor duce de râpă.

      Ștergere
  3. Luni ne-a plecat spre cele vesnice un bun prieten; era tanar, chiar daca depasise de cativa ani pragul celor 70 de ierni; un om plin de bun simt, de umor, inteligent si cultivat; un devorator de carte si muzica; un bun exemplu pentru noi, cei tineri din jurul sau, proprii copii sau copiii prietenilor sai; plin de virtuti dar modest, multi ani in directa legatura cu invatamantul romanesc iar in ultima parte a vietii bun dascal bunic pentru nepoata sa.

    Este unul dintre cei care in timpul adolescentei mi-a incurajat pasiunea pentru scris, numarandu-se printre primii mei cititori la acea vreme.

    Intrasem sa va rog sa il pomeniti la Sfanta Liturghie, timp de 40 de zile si am dat peste acest clopotel.

    Pentru mine, Eugeniu Mihail a fost unul dintre clopoteii constiintei. Dumnezeu sa il primeasca de-a dreapta Sa, spre bucuria si odihna vesnica!



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Off Adriana, ştii la fel de bine ca mine că ceasul acesta pe care nu-l cunoaştem este unul care vine pe neaşteptate şi trebuie să ne găsească pregătiţi. Din cele descrise de tine cu căldură, bag seama că la Dumnezeu a plecat un suflet care a ascultat mereu cu atenţie sunetul magicului clopoţel, un om care a ştiut să-şi preţuiască urmaşii (inclusiv elevii) ca pe nişte următori ai cuvântului bun, corect şi ziditor.
      Am să-l pomenesc cu bucurie pentru ca Dumnezeu să-i dea odihna în bucurie după străduinţa sa printre cei dragi de aici.

      Ștergere
    2. Parinte,va multumesc si indraznesc sa va rog sa adaugati pe pomelnic si numele micutei Alexandra, rapusa tot de cancer si adormita in data de 5 septembrie, la numai 7 anisori.

      Dumnezeu sa o odihneasca!

      http://www.alexandragroza.com/p/noutati.html

      Ștergere
  4. Cu siguranţă că am să pomenesc şi sufletul curat ce a trecut din suferinţa unui corp neputincios în lumina unei ferici veşnice. Am văzut postarea ta Adriana dar am tăcut, pentru că eu am trecut în experienţa pastorală prin astfel de momente.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna dimineata Padre!
    Eu nu astept sa mai aud sunetul vreunui clopotel magic, dar as vrea sa aduc un pios omagiu celor care mi-au indrumat pasii si mi-au deschis portile cunoasterii. Cei mai multi asculta acum clopotelul magic sus in cer si cred ca tare se mai minuneaza cum a ajuns scoala astazi. Dumnezeu sa-i odihneasca!
    O zi buna la casa voastra!

    RăspundețiȘtergere
  6. În zilele acestea de început de an școlar, gândul îmi zboară spre dascălii mei care m-au purtat cu drag prin meandrele cunoașterii, sporindu-mi dorința de a învăța dar nu pot uita că, nu cu mulți ani în urmă, când deja devenisem mamă și aveam doi copii la școală, am avut o discuție cu un „dascăl”. Știam că nu are vocație și am întrebat-o cum se descurcă ( era profesoară la școala din satul unde locuiesc acum). Am rămas uimită de răspunsul primit și m-am felicitat, în gând, pentru faptul că i-am transferat pe băieți la o școală din oraș. Încerc să scurtez un pic dialogul cu ea dar aș vrea să vi-l prezint:
    „-Știi, la cât învață ei, mă descurc!
    -Nu trebuie să-i faci să-și dorească să învețe?
    -Uiți că suntem la țară? La pretențiile lor, ceea ce le predau eu e prea mult chiar!
    -Și tu ai învățat tot la țară, dacă profesorii tăi ar fi gândit așa, ai mai fi ajuns aici?
    -Erau alte timpuri atunci!”
    Mi-am înghițit amărăciunea și i-am zis:
    -Erau alte timpuri, alți oameni, alte caractere și mult mai mare respect pentru meseria de dascăl! Și de o parte și de cealaltă!

    RăspundețiȘtergere
  7. De când vă citesc articolele, este pentru prima oară când simt mai multă tristeţe şi pesimism. Ştiu, nu aşa a fost gândit şi simţit articolul, dar realitatea aşa arată. Zile gri, cenuşii, începuturi şi sfârşituri cu prea puţin conţinut, descurajare şi tristeţe. Cei care încep şcoala, luni dimneaţă, mai mult din poveştile noastre vor afla cum arată ,,magia primei zile de şcoală,,. Toate bune şi Doamne ajută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu dacă e vorba de tristeţe ori neputinţă, de nostalgie ori pesimism, dar mă uit în ochii copiilor ce peste ani de zile vor fi adulţi. Cresc cu televizoarele şi internetul la îndemână. Nu-i rău să ai informaţie, dar informaţia venită bombastic, sub formă de breaking news, alterată, este înregistrată în subconştient, motiv pentru care, în momentul în care se întâlnesc cu informaţia primită la şcoală, corectă, bine structurată, o refuză, li se pare nefolositoare, nu are "sclipirea" celei pe care o primesc pe telefon ori prin mass media. Mai târziu, când vor deveni adulţi, informaţia bombastică se va pierde, iar cealaltă, nefiind asimilată, va lipsi cu desăvârşire. Seară liniştită să ai, Melinda!

      Ștergere