PLANURI

„Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii la ce poate da naştere”.  De ce am început cu aceste cuvinte ale înţeleptului Solomon? Păi să vedeţi. Sunt momente în timpul unui an, la fiecare casă cred, când din raţiuni practice se ia fiecare colţ al casei la cercetat. Cum zic oamenii , curăţenie generală de toamnă,  primăvară…. . Şi nu pot zice că nu particip şi eu la aşa ceva, ba da, dar în funcţie de pricepere  şi timp. Ba mai mult, îmi aleg partea ce-mi place, cea la care mă pricep mai mult, sortatul actelor, cărţilor şi obiectelor ce ţin de diverse activităţi într-o gospodărie.

Partea rea este că zăbovesc pe la mai toate hârtiile prin care trec, mai găsesc câte o poză, un caiet vechi şi timpul trece şi nu se vede mare lucru în urma mea. Aşa că  nu faceţi ca mine.

Între hârtiile luate la mână am dat peste planurile casei. M-am oprit fireşte şi m-am retras pe un  scaun unde am cercetat acele planuri făcute în primăvara tinereţii pentru un cuib de casă în care să-mi trăiesc zilele. Totul a plecat de la un gând, apoi am umplut pagini de caiet cu diverse schiţe pentru a le prezenta arhitectului. Dorinţele noastre nu băteau nicidecum cu posibilităţile financiare şi spaţiul limitat de care dispuneam. Numai viitorul se arăta generos, parcă după mintea unor copii.

Planuri, proiecte, dorinţe şi vise, cuvinte ce dau uneori puterea de a merge mai departe. Uneori am auzit oameni care spun că nu e bine să-ţi faci planuri, mergând pe ideea „ce-o vrea Dumnezeu”.  Într-adevăr zice Scriptura prin cuvintele apostolului Iacov „veniţi acum cei care ziceţi: astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga. Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.” Dar asta este o referire la planificările pe care omul le face neînţelept, omul care crede că va dăinui veşnic în această formă perisabilă. Este o greşeală să faci o planificare de viitor în care excluzi definitiv partea sufletească, în care scoţi din ecuaţie un bine pe l-ai putea face şi-l ocoleşti cu bună ştiinţă.

Altfel, planurile de viitor sunt normale, sunt fireşti, sunt creatoare şi dătătoare de speranţă. Evanghelistul Luca zice preluând cuvintele lui Hristos  „cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs”.

Ne facem planuri şi bine facem. Visăm şi mânaţi de visele noastre încercăm să ne clădim un viitor frumos, cald şi curat, conştienţi fiind însă că toate cele din jur nu ne vor fi decât ajutoare vremelnice. Privesc aproape zi de zi entuziasmul tinerilor care pleacă la drumul vieţii făcându-şi planuri de viitor, viabile la unii dintre ei, mult prea departe, irealizabile pe moment, la mulţi dintre ei.

Azi, stând în casa viselor mele de atunci, privesc în urmă şi văd că voinţa bună poate construi frumos, lăsând mereu deschisă portiţa planului de viitor. Cu speranţa unui viitor bun seamănă ţăranul toamna, pentru rod bun în anul ce vine. Plan bun îşi întocmeşte părintele pentru copilul său când îi îndrumă paşii spre şcoală. Planuri şi gânduri de viitor avem toţi. Împlinirea lor ţine de voinţă, de buna credinţă, de înţelepciune şi de modul în care putem trăi lângă cei de lângă noi, de posibilitatea de a vedea în ei aceeaşi plăzmuire ca a noastră.

Cum planurile nu pot fi împlinite decât prin muncă, las rândurile şi gândurile şi dau libertate mâinilor la lucrul cel bun, timpul trece şi treaba-i multă.