miercuri, 24 iulie 2013

VÂRSTELE FERICIRII


Îmi place mult dictonul latin labor omnia vincit improbus, îmi place pentru că defineşte un adevăr incontestabil, chiar dacă de multe ori ni se pare că munca noastră e în zadar.  Şi chiar dacă unii mai şugubeţi spun că munca e izvor de sănătate chiar dacă nici lenea n-a omorât pe nimeni, eu merg pe varianta latină, mi-a intrat în minte şi suflet taman la momentul potrivit şi mi-a fost de mare folos.
Pentru care motiv, dar nu doar pentru el, cum am obiceiul în zilele de vară, dis-de-dimineaţă ies la robota  din grădină, căci atunci sporul e maxim şi temperatura de-afară e prielnică. Abia pe urmă, după ce soarele-şi aruncă suliţele-i aprige pe cârca aplecată printre ardei şi roşii bagi de seamă că timpul îndeamnă spre administrativele ce ţin de acte, drumuri şi slujbe. În fine, nu vreau să credeţi că m-am apucat să ţin jurnal de pension aici, căci de fapt altceva doream să vă spun.
Vasăzică  robotind prin grădină doar ce aud în boxe (că uitai să vă spun, mai dau drumul radioului să ascult o muzică veche şi-o ştire cât muncesc) cum că există două vârste ale fericirii într-o viaţă de om. Nu-s curios din fire, dar asta m-a făcut curios. Şi după publicitatea interminabilă prezentatorul citează o sursă ce redă studiul binecunoscuţilor cercetători britanici care zic că omul are în drumul vieţii două puncte culminante ale fericirii, la 23 şi respectiv 69 de ani. Fireşte că după ce am zâmbit larg, m-am gândit că de primul gong am trecut  în fugă mare, pierindu-mi repede zâmbetul când am socotit că până la următorul gong ar mai fi ceva nefericire de îndurat, conform cercetătorilor, desigur.
Mare Ţi-e grădina, Doamne! Nu, că am zis-o şi pe asta, că doar era de zis, nu?  Şi apoi nu ştiu ce formule au folosit ei, că o definiţie ori formulă a fericirii nu există, măcar din câte mai pricep şi eu.
E drept, ceva-ceva  mai ştim şi noi, pentru că fericirea poate fi materializată respectând anumite reguli, împlinind anumite îndemnuri, trăind anumite sentimente. Bunăoară, că n-am cum să trec peste aşa ceva, în predica de pe munte, Hristos deschide cumva premisele atingerii fericirii, nominalizând pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng,  pe cei blânzi, pe cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima, pe făcătorii de pace, pe cei prigoniţi pentru dreptate, categorii de oameni care, la prima vedere, trăind aceste stări ai crede că sunt loviţi de nefericire, iar nu de fericire.  Aşa cum foarte mulţi cred că fericiţi sunt cei care câştigă la loto ori dau vreo mare lovitură financiară ori de gen asemănător.
Dostoievski spunea că fericirea este un episod trecător în marea dramă a vieţii, deşi, sincer, mai aproape de adevăr este Freud, căci el spune că omul fericit este acela care stăpâneşte şi munca, şi dragostea.
Personal cred că fericirea adevărată este doar o aripă a iubirii curate. Iubirea curată zboară cu ajutorul a două aripi minunate, fericirea şi speranţa. Numai un om care este fericit şi plin de speranţă poate iubi curat. Invers, numai un om care trăieşte şi iubeşte curat şi dezinteresat poate fi cu adevărat un om fericit, iar asta nu de două ori într-o viaţă, ci o viaţă întreagă. Părerea mea, fireşte.

17 comentarii:

  1. Ce frumos mod de a-mi incepe ziua cu randuri intelepte!
    O zi frumoasa sa aveti, Parinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc, Iuliana, pentru trecerea prin pagina mea şi pentru gândul bun de apreciare!
      O zi binecuvântată cu spor şi linişte să fie la voi!

      Ștergere
  2. Ce frumos aţi spus! Eu personal, tot încerc să învăţ să o creez şi să o simt. Cred că şi aici este o învăţătură. Să învăţăm să deschidem ochii, să observăm, să acordăm atenţie, şi să iubim, aşa cum aţi spus. Cred că toate acestea se pot exersa şi deprinde. Eu încerc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încercarea (cea bună)este continua stăruinţă a omului în dorinţa de a fi mai bun, mai înţelept, mai fericit. Şi chiar dacă uneori în viaţă suntem nevoiţi să trecem prin furcile caudine ale răbdării, cu dragoste, cu speranţă şi iubire putem atinge fericirea, inclusiv pe cea veşnică.
      Zi binecuvântată să fie la casa ta, Mihaela!

      Ștergere
  3. "Fericiți făcătorii de pace..."e cea mai aproape de sufletul meu...iubesc mult pacea cu cei din jur...dar e mare lucru să ai pacea interioară (în suflet)...dar nu e ușor...

    Multumesc,părinte,pentru tot ce scrieți! Sărut-mâna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pacea este o fiică a iubirii, Adelina, este armonia ce se revarsă din belşug din dumnezeire peste toţi cei ce-şi deschid inimile spre primirea cuvântului divin, al cuvântului mântuitor.
      Zi binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  4. Cum spunea Marele nostru duhovnic Arsenie Papacioc veselia trebuie sa fie o stare permanenta sau cum spune Sfantul Efrem Sirul:"Fericit cel ce si-a cunoscut puterile sale, lucru care este temelia fiecarei virtuti." Cred ca fericirea vine dintr-o adanca pace sufleteasca si increderea nemasurata in Bunul Dumnezeu, care ne vegheaza si ne sprijina in tot ceasul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi pe lângă cele enumerate de tine, Nicol, pe lângă ziditoarele vorbe ale sfinţilor, aş mai spune că fericirea se desăvârşeşte atunci când, împlinind cele ale sufletului prin fapta bună, mai punem o cărămidă la casa din ceruri, zidind prin grija Lui şi prin voinţa noastră cămările fericitei veşnicii.

      Ștergere
  5. Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Nimeni nu a fost vreodată pe de-antregul el însuşi; şi cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbuşit, altul mai senin, fiecare cum poate. În fiecare suferă creaţia, în fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare se crucifică un Mântuitor. Venim din acelaşi abis însă fiecare tinde, ca o încercare şi o aruncare din adânc, către propriul său Ideal: ne putem înţelege unul pe altul, dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuşi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adina, în primul rând îţi mulţumesc de trecerea prin pagina mea. Apoi aş spune că în comentariul frumos, un pic atins de percepţia filosofică (dar realistă) a celor ce ne definesc sufletul, ai atins un punct sensibil, adică faptul că venim din "acelaşi abis". Aş spune eu că nu "abis" este locul de unde venim, ci lumină şi iubire fără de margini. Şi atunci, "Idealul" devine (ar trebui să devină) dorinţa de regăsire, întoarcerea la inocenţa primordială ce oferă fericirea veşnică, fiindcă tot am vorbit de fericire în blog.
      Şi, ai dreptate când zici că nu putem fi noi pe de-a întregul, asta pentru că nu suntem din înşine, însemnând că în fiecare din noi există parte din Cel ce ne-a creat, că doar îi purtăm chipul, nu?

      Ștergere
    2. Fericirea, starea spre care tindem, chiar si atunci cand intalnim spini in cale .

      Ștergere
    3. July, uneori spinii poartă în ei o substanţă care în amărăciunea ei poate oferi perspectiva unei dulceţi încă negustate.

      Ștergere
  6. Nu-mi lua Doamne fericirea/ Ce odata tu mi-ai dat-o/Impleteste-o cu iubirea/ Sa nu fie-n veci furata.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce bine ar fi daca intre 23 si 69 de ani am exersa fericirile,am gandit in timp ce citeam. Am facut repede diferenta: 46 de ani, 5*9=45, adica 5 ani pentru fiecare fericire. Am ajunge la 70 de ani, bucurosi si veseli stiind ca plata noastră multă este în ceruri. De multe ori ratam fericirea pentru ca mandria nu ne permite sa fim saraci cu duhul: din cauza mandriei nu plangem, din cauza mandriei nu ne spovedim din cauza mandriei nu iertam, din cauza mandriei suntem nefericiti. Nefericiti fiind, suntem invidiosi pe cei care poarta mereu cu ei gustul fericirii. Fericirile ar trebui invatate pe de rost inca din copilarie, atunci cand micul omul inca stie cum este sa fii fericit. Ce frumos este cand ajungem la timp la Sfanta Liturghie si ne fericim:

    "Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia
    cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adriana, bine ai revenit! Şi ai revenit aşa cum mă aşteptam, cu comentarii frumoase şi ziditoare, cu rânduri scrise din suflet, cu dorinţa de ai vedea fericiţi pe cei cu care interacţionezi, pe cei pentru care te rogi, pentru care ne rugăm.

      Ștergere
  8. Padre, eu cred ca fericirea adevarata e formata in final din micile bucurii de fiecare zi pe care nu ar trebui sa le lasam sa treaca pe langa noi, plangandu-ne de te miri ce. E in pargul rosiilor celea, obtinut cu truda mainilor, sau in clipa de odihna sub cerul limpede al verii. Sau poate in lucruri care vin cand nu te astepti, cum mi s-a intamplat mie astazi, cand aflata cu treburi in cetatea Albei, mi-am "rupt" din timp sa vad schimbarea garzii. Cu ochii la spectacolul cu iz de istorie care se desfasura in fata ochilor mei, simteam cum ma cuprinde incet o stare de bine si mi-am spus"uite, azi sunt fericita".
    Cat despre filozofia despre a fi sau a nu fi fericit, prefer sa te las pe tine sa o faci, nu de alta, dar tu o faci mult mai bine decat as putea face eu vreodata. Parerea mea, cum spunea cineva odata😊

    RăspundețiȘtergere
  9. “Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.”Tom Wilson
    Fericirea e lângă noi, este în noi, doar să vrem şi ,,hop,, ne e mai bine, asa cred! Excepţie, zone cu foamete mare, războaie, etc. Acolo rămâne speranţa şi credinţa, despre fericire nu ai cum să vorbeşti. Mulţumim Părinte!!!

    RăspundețiȘtergere