MAI MULTA LUMINA

Am fost la oras. Forfota, claxoane, fum, nervi, graba mare, timp scurt. Oamenii incruntati, negri de griji cu capul plecat si mersul iute misunau in toate partile. Cam mult intuneric zic, cam mult, si gandul imi zboara la ce a zis Dumnezeu la facerea lumii ,,sa fie lumina". Da, si a fost lumina si a vazut Dumnezeu ca e bine. Bine, zic eu grabit, mai bine merg cu metroul ca e mai repede, si cu gandul la lumina cobor in pamant pe scara rulanta. Acolo, semiîntuneric, mai bine ca afara, oamenii tot negri, de griji, de boala, capul plecat. In timpul mersului ma tot gandeam la lumina si atunci a inceput un joc fascinant de lumina si intuneric, intuneric si lumina prin tunelul slab luminat al metroului. Intr-o statie era lumina multa, si, ciudat statia era aproape goala, nu erau pasageri, caci multi pasageri se suiau in statiile unde era putina lumina, unde erau peretii murdari.

Ce chestie zic, Goethe, pe patul mortii a exclamat: ,,lumina, mai multa lumina"! Dar zic eu, cum se poate ca peste tot, totul e luminat, reclame luminoase, vitrine, masini, haine, toate sclipitoare dar nu e lumina. Apoi zic, pai nu e, ca nu are in ce sa se reflecte, pamantul e negru, cerul e cenusiu, oamenii sunt incruntati, totul e opac, e fals.

Am terminat treaba si am plecat, ca sa nu ma prinda noaptea cand nu mai e lumina deloc. In metrou un copil cu o iconita in mana, cersea. Avea ochii limpezi si am vazut o lumina, venea din sufletul lui si de la Hristos cel din iconita ce o tinea in mana, si zic, daaa, Hristos e lumina lumii. De aia nu mai avem lumina, nu-L mai avem pe Hristos in noi, nici macar in mană, in iconita.

Deci lumină, sa fie mai multă lumină! .AMIN