duminică, 15 noiembrie 2009

PULPĂ DE PRAZ CU LIMBĂ DULCE


Să nu credeţi că am devenit un bucătar iscusit şi că acest meniu propus în titlul postării este unul pur gastronomic. E doar ceva ce combină plăcerea gustului bucatelor de post cu reţinerea de la vorba multă şi veninoasă.
Acum începe postul Crăciunului şi este momentul în care bunii creştini obişnuiesc să lase deoparte pentru o scurtă perioadă de 6 săptămâni mâncărurile de "dulce", să lase deoparte relele obiceiuri, clevetirea, minciuna, ura, hoţia, mândria....... înlocuindu-le cu rugăciune, cu milostenie, cu colinde, cu smerenie, cu tot ce face bine sufletului.
Sunt sigur că multă lume încearcă să ţină post, folosindu-se de această perioadă pentru curăţirea corpului de toxine şi a sufletului de păcate. Dar din păcate sunt şi persoane care nu văd decât partea curativă a acestui post, un regim alimentar necesar slăbitului pentru o siluetă de invidiat.
În general Biserica vorbeşte despre post ca fiind abţinerea voită de la anumite alimente ce sunt socotite a fi  de "dulce" ştiut fiind faptul că un corp bine strunit este gazda unui suflet liber. Pentru că un organism supraîncărcat, saturat, este supus bolii şi sufletul este închis în dorinţa nestăvilită de consum continuu.
Evident că şi împotriva celor care spun că postul este chinuitor se găseste răspuns. În primul rând că postul e personal, e voit, nu este impus ca o obligaţie ci ca un îndemn. Copii până la 7 ani sunt scutiţi de post aşa cum scutite de post sunt femeile gravide şi lăuze. Copii până în 12 ani, bătrânii peste 70 de ani, bolnavii, soldaţii şi cei care fac muncă fizică grea zi de zi, trebuie să ţină un post uşor în care pot consuma lapte, brânză şi ouă. Şi dacă cârcotaşilor li se pare un supliciu postul de mâncare nu au nici o scuză atunci când înjură, fură, mint, clevetesc, beau peste măsură, pentru că aceste lucruri vin din interior(pofta) şi nu sunt o povară pentru trup.
Ideea este că o porţie de pulpă de praz cu limbă dulce se referă la efortul conjugat al omului de a se strădui ca pentru o perioadă să se abţină de la ceea ce face rău trupului şi sufletului, ca la sfârşitul acestei perioade să se îndulcească de bucuria praznicului Naşterii Domnului alături de îngeri şi cetele de colindători.

2 comentarii:

  1. Sarut mana Parinte!

    Inaintea fiecarui post imi pun intrebarea daca pot sau nu sa-l tin asa cum trebuie,si va citez: "este momentul în care bunii creştini obişnuiesc să lase deoparte pentru o scurtă perioadă de 6 săptămâni mâncărurile de "dulce", să lase deoparte relele obiceiuri, clevetirea, minciuna, ura, hoţia, mândria....... înlocuindu-le cu rugăciune, cu milostenie, cu colinde, cu smerenie, cu tot ce face bine sufletului"....si stiti ce Parinte?, intotdeauna,la sfarsitul postului, ma intreb daca am tinut sau nu post cu adevarat....adica stau si ma intreb daca am pregatit si mancat pe saturate si cu lacomie mancare foarte buna, dar de post......mai este asta post?
    Sunt atat de multe feluri de mancare de post, atatea deserturi care se pot prepara, eu intotdeauna mai pun cateva kg pe mine in post....si ma intreb de fiecare data mai este post asta care il tin eu?....cand eram copil, bunicii si parintii nu ma lasau sa mananc "de dulce" in zilele de post, dar nu-mi aduc aminte sa fi preparat tot felul de mancaruri alese de post, stiu ca in post mancam fasole, cartofi, varza, zacusca si gem pe paine.......acum, inlocuim carnea cu soia si pregatim sarmale, chiftele, carnati, chiar si mici, inlocuim branza cu tofu,pateuri vegetale, snitele din soia.........mai este asta pot Parinte? Ne indopam precum curcanii si-avem pretentia ca am tinut "post", ca n-am mancat de "dulce"....ca de celelalte obiceiuri nu ne lasam.....sau ce post mai este acela cand mananci fasole si cartofi dar ii tragi la masea?

    RăspundețiȘtergere
  2. @Andreea- :)) si mie imi place fasolea cu gogonele, si magiunul, si zacusca si compotul. Ma opresc aici cu insiratul ca trebuie sa raspund la unele intrebari.
    Fireste ca indopatul cu mancare de post nu face cinste postului trupesc iar inlocuirea alimentelor de "dulce" cu a;tele de post care le copiaza forma, gustul si mirosul e un fel de furare a propriei caciuli. Evident ca poti incerca si aceste alimente de doua ori in tot postul dar sa mananc zilnic snitel de post cu gandul la celalat n-am facut nimic.
    Alcoolul e permis in post in anumite zile si fireste nu foarte mult, betia e un pacat uracios si daunator.
    Postul este suferinta trupului si bucuria sufletului. Cand postim trupeste ne saturam duhovniceste. Cine nu pune paza gurii si stavila gandurilor se insala amarnic. Prefer un crestin care mananca cu "dulce" dar renunta la injuraturi, minciuni, tutun si alte asemenea daruri diavolesti.

    RăspundețiȘtergere