sâmbătă, 12 noiembrie 2011

BRANZA BUNA IN BURDUF DE CAINE



Poporu’ ăsta al nostru, popor asuprit de veacuri când de alte neamuri, când de foc şi apă ori chiar cutremuri şi boală, e un popor deosebit. Lăsând deoparte faptul că suntem „grădina Maicii Domnului”, adică un leagăn de creştinism autentic de multe ori nespeculat prin faptă la adevărata lui valoare, suntem şi campioni la arătat cu degetul deopotrivă cu zămislirea de maxime şi cugetări care să ateste amalgamul de idei şi practici milenare în trecerea noastră pe aici.
Când vrei să critici pe cineva, prieteneşte ori familial, foloseşti expresia „brânză bună în burduf de câine”, o expresie care are acelaşi rezultat al unei înmulţiri făcute cu zero.  La ţară se mai foloseşte una, e mai dură dar merge pe aceeaşi idee şi zice „că eşti ca o vacă bună ce dă 20 de litri de lapte la mulsoare după care-i dă cu piciorul”.
Probabil că pe unii v-am făcut să zâmbiţi, deşi nu e meritul meu ci al celor care din zestrea străbunilor au scos aceste expresii ce definesc starea unor persoane în raport cu normalitatea folosindu-se de lumea înconjurătoare, în speţă de animalele domestice din jurul casei. În general expresia cu brânza din burduful de câine se foloseşte în cazul persoanelor înzestrate cu anumite calităţi, care, ne-înmulţind talantul trăiesc tăind frunză la câini şi spunând „mare brânză” ca să fiu în ton cu postarea.
Fireşte că nimeni nu-i perfect pe lumea asta. Adică, odată în viaţă măcar, poate că a fost valabilă şi pentru noi expresia ce face obiectul postării mele de azi. Poate că de multe ori în viaţă am fi putut face ceva în folosul celorlalţi şi din comoditatea unei stări materiale bune coroborată cu o sănătate trupească ce a fost dublată de împliniri personale, am stat impasibili şi am trecut mai departe.
În evanghelia din duminica a XXV-a după Rusalii, anul acesta 13 noiembrie, Mântuitorul spune pilda samarineanului milostiv. Evident că mulţi din cei care citiţi postarea e posibil să o ştiţi de la biserică ori poate chiar aţi citit-o în Scriptură. În pildă regăsim un om căzut între tâlhari, adică un oarecare om, poate chiar noi, căzut între tâlharii acestui veac, patimile şi plăcerile transformate în păcate, care ne lasă abia vii, plini de răni şi fără sprijin. Pe lângă omul căzut trec un preot al Vechiului Testament şi un levit, ambii slujitori la templu, încă ancoraţi în legea talionului(ochi pentru ochi…) care trec pe alături. Brânză bună în burduf de câine. Fariseism şi nepăsare. Pentru ei, samarineanul era un străin şi nefiind de neamul lor au trecut pe lângă el ca pe lângă un câine călcat de vreo roată de maşină.
În această situaţie se află mulţi dintre creştinii de azi. Diferenţa dintre litera şi spiritul Legii se adânceşte. Creştinii devin radicali, devin intoleranţi şi alergici la iubire. Constat cu durere că atunci când le vorbeşti oamenilor de iertare şi iubire devin irascibili. Rareori vezi câte un samarinean milostiv. Vezi scena biblică aproape zilnic. Oameni care mor pe  scările spitalelor, oameni  care mor pe strada în nepăsarea celorlalţi, oameni care mor lăcrimând şi clipind scrutând cu privirile către cei ce sunt prea grăbiţi sau îndestulaţi să vadă pe cei căzuţi între tâlhari.
Ce poţi face cu o brânză bună ţinută în burduf de câine? Nimic. Eventual să hrăneşti tot un câine. Ce poţi face cu un suflet ţinut într-un trup ce nu-şi refuză nici o plăcere a acestei vieţi? Mai nimic. Ştiţi că mai e o vorbă care zice „că nu face nici o brânză” ori că face cât „o ceapă degerată”.
Nu ştiu cât aţi înţeles mesajul acestei postări „mai de dulce”. De luni începe postul şi e necesar să ne curăţăm un pic vasele în care ţinem roadele sufletului nostru. Dacă rodim cum se cuvine, la ce bun să strângem roadele în vase murdare, la ce bun să punem brânza în burduf de câine?

9 comentarii:

  1. Parinte multumesc din suflet.Tare m-am intarit cu cuvantul dumneavoastra.Foarte adevarat tot ce ati relatat aici.Chiar multi dintre noi crestinii suntem "branza in burduf de caine" dar sa nu mai vorbesc la plural ci la singular.Asta sunt!
    Va doresc o Duminica binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Crestinii devin (...) alergici la iubire". Parinte multa vreme va voi cita de-acum inainte, pentru ca este o propozitie memorabila si adancimea adevarului sau e dureros de taioasa...
    Si alaturi de acesti crestini alergici la iubire sunt si eu care spun: ''Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu"...

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate ca "brinza" buna un a ajuns cu voia ei in burduful cel rau....Poate ca noi i-am ajutat pe uni (chiar si involuntar) prin ignoranta noastra,prin nepasare....poate ca pentru ei au ales altii....sau alegere lor a fost cauza unui motiv... care i-a facut sa aleaga rau.....Parinte, ce vina au copii celor pocaiti ca parintii lor ii calauzesc pe alt drum????? Sunt sigur ca la rindul lor vor face aceias alegere pentru fii lor..... O anonima spunea ca a fost la minastirea Cernica si preoti i-au cerut pre multi bani pentru serviciul lor asa ca s-a lipsit...Oare minastirile si bisericile vor fi accesibile numai celor bogatii???? Oare prin astfel de gesturi doamna respecriva ar putea trece in tabara adversa (pentru ea ar putea fi un motiv)????? Oare trebuia sa mearga la o minastire sa se roage altii pentru ea????? Nu ne aude Bunul DUMNEZEU daca ne rugam acasa?????

    RăspundețiȘtergere
  4. @anonim- In primul rand, cu toata vointa si dragostea mea, cu toata stiinta mea nu pot avea raspuns la toate intrebarile. Dar. Trebuie sa clarificam cate ceva. Este gresita exprimare "celor pocaiti" pentru ca de fapt apartin altor culte, penticostali, baptisti, adventisti etc. Pocainta inseamna cainata ori parere de rau pentru pacatele facute. Drumul ales de fiecare tine de libertatea constiintei data de Dumnezeu si folosita bine sau rau de oameni. E posibil ca unii sa regaseasca adevarul, altii nu sau si mai rau altii sa se piarda.
    Cu siguranta ca bisericile nu vor fi accesibile doar celor bogati. Ba mai mult, unele biserici si manastiri au fost "stricate" de cei cu bani, care crezand ca numarul banilor oferiti le asigura mantuirea au reusit mai mult sau mai putin sa perverteasca sufletele unor slujitori spre iubirea de arginti. Biserica e trupul lui Hristos si este compusa din toti crediciosii, cu toate pacatele lor. Daca cineva isi paraseste credinta din cauza banilor, cade in pacatul lui Iuda, cel ce pentru bani l-a vandut pe Hristos. Mi se pare de bun simt sa cauti alta biserica, alt preot care sa-si faca datoria in spiritul Evangheliei fara sa aiba pretentii financiare prestabilite si inflexibile.
    Cat priveste rugaciunea de acasa, e foarte buna in anumite momente si cazuri. Dar trebuie sa fie si momente de comuniune cu ceilalti, de impartasire, de invatatura si acestea se regasesc in biserica. Pentru detalii si aprofundari pe aceasta tema, astept o abordare directa intre 4 ochi, daca e posibil.

    RăspundețiȘtergere
  5. Toata viata adunam informatii,dar primii ani de viata sunt decisivi in formarea nostra.Analizand din punct de vedere psihio-socio-cultural,aforisma "braza buna in burduf de caine"poate avea multe radacini. Afirmand despre cineva ca este "branza....",inseamana ca i-ai creat un profil,trecand-ul pe acesta prin multe puncte de analiza.
    Este o buna tema de dezbatut,mi-ar placea sa iau parte la o discutie pe aceasta tema.IzabelaC.

    RăspundețiȘtergere
  6. Parinte ,fac eu cum fac si va "supar" cu intrebarile mele...Poate ca EU am foarte multe nelamuriri si "apelez" intr-un mod mai cidat la domnia voastra pentru a afla raspunsul....Constat totusi ca sunteti un bun diplomat si evitati unele raspunsuri sau nu raspunde-ti direct la intrebarile mele!!! Si va spun aceste lucruri pentru ca eu imi doresc (si poate ca nu numai eu )un dialog cu domnia voastra tocmai pentru a ma "lumina" pentru a pricepe ce gresesc, daca gresesc si unde gresesc.....Faceti bine scriind aceste bloguri dar subiectul este ales de dumneanoastra....Veti spune ca asta faceti duminica seara,discutati liber.... dar cati pot comenta liberi si cati au loc sau curaj sa vorbeasca ???(ce sa mai vorbim de o discutie de 5 min. pe strada) P.S.Parintele Galaction spunea: S-ai cinstasti pe toti preotii si sa alegi la cei buni.S-ai pretuiesti pe pastorii cei intelepti,buni si priceputiin viata duhovniceasca si sa-i tii mai aproape de tine.Orice preot te poate dezlega de pacate ,dar nu multi te pot invata viata duhovniceasca.

    RăspundețiȘtergere
  7. @anonim Of, of, mai, mai. Nu pot raspunde direct la unele intrebari pentru ca ar trebui sa umplu pagini intregi cu explicatii argumentate pe Scriptura si de aceea am facut apel pentru cazuri diverse de discutii libere intre 4 ochi. Eu, asa cum ma pricep, incerc prin blog, scoala de duminica si predica sa deslusesc anumite lucruri neclare din mintea credicioasilor. Evident aici e nevoie de cooperare, pentru ca nu pot patrunde cu forta in inima si mintea nimanui. Chiar si pe strada incerc, asa cum se poate sa luminez pe cine-mi cere ajutorul.
    Astept provocarea unui dialog constructiv, linistit si sincer. Nu cred ca cineva a dorit sa vorbeasca cu mine si nu am ramas dupa slujbaori dupa scoala de duminica sa stam de vorba fara menajamente si fara martori. Ori nu cred ca cineva, fiind la el in casa, m-a abordat la discutie si m-am ferit. Eu, astept discutia.
    P.S. Galaction e un ierarh cu deosebita traire duhovniceasca, un iubitor de cultura si de carte, un om apropiat de preoti si cuvintele sale sunt adevarate,

    RăspundețiȘtergere
  8. Am citit comentariul Dvs in legatura cu acel concurs.
    Trebuie sa vorbiti cu Sorin .
    Personal m-as bucura daca ati participa si Dvs.
    Eu am mai castigat un astfel de concurs tot la el pe blog , acum 1 an.
    Veti fi insa un ``adversar `` redutabil ptr ca sunteti mult mai bine pus la punct dpdv teologic.

    RăspundețiȘtergere
  9. Albinele nu intra niciodata intr un vas murdar,de aceea,dupa ce ies din stup apicultorii il tsmaiaza pe dinauntru,cu tamaie si mir si il stropesc cu parfumuri,ba pun chiar si vinuri aromate.Vor sa nu le supere la intoarcere mirosul greu si sa paraseasca stupul.La fel se intampla si cu Duhul Sfant.Sufletul nostru este vasul,este stupul care primeste roiurile harismelor duhovnicesti.Daca in suflet e fiere,amareala si manie,harismele isi iau zborul si pleaca.(Sfantul Ioan Gura de Aur)Va doresc un post cu Bucurie ,mult folos si biruinta!amin.

    RăspundețiȘtergere