vineri, 4 noiembrie 2011

CIOARA VOPSITA



Iată cum după ce o vreme fusei ocupat până peste cap, mă-nvârtii de-o pauză pentru a mai scrie câte ceva pe blog, doar-doar nu o zice careva că am dat bir cu fugiţii în lumea celor care vor totul mură-n gură. Adică n-aş vrea să credeţi că lenea m-a îndepărtat de scris, ci munca pe multiple planuri.
Când ai activităţi multiple ce implică şi diverse interacţiuni cu oamenii descoperi cum asemănarea chipului oglindit de trup este invers proporţională cu diferenţa ce se zăreşte între oameni în ceea ce priveşte sufletul şi mintea. Această diferenţă devine mai abruptă în clipele în care intervine lupta pentru existenţă, lupta pentru primul loc şi dorinţa de afirmare bazate pe o justiţie personală în care nu contează cât de mare îţi este bârna din ochi câtă vreme cel de lângă tine are un colţ de pai nescos.
Şi ca să vă mai liniştesc un pic, asta e de când lumea. Adică şi Cain a avut un ghimpe împotriva lui Abel. Şi cum de atunci oameni nu au învăţat mai nimic cu siguranţă că de acum în acolo nici gând să mai înveţi „cal bătrân în buiestru”, judecând după vechimea omenirii, fireşte.
Şi cu cine ne luptăm noi? Cu noi înşine, dar fiind în ambele tabere o dăm mereu la pace. Păi să luăm versetul biblic de la Efeseni 6-12 „căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” Adică tot ăl cu coarne e de vină pentru tot. El şi cei ce ascultă de el, că altfel ar fi prea simplu şi am arăta cu degetul strigând „dracu’ m-a pus”, că eu sunt un îngeraş nevinovat păcălit de vopseaua strălucitoare a fostului Luceafăr al dimineţii.
Românii au o vorbă, cică să nu umbli cu cioara vopsită. Or fi ştiind ei că asta nu e bine, mai ales că nici ocaua mică nu e bună când ajungi la judecata divină, aşa cum ne înşelăm că ulciorul poate merge foarte des la fântână. Una peste alta, diavolul îşi face mendrele. El are neruşinarea de a se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu, cum ştim de la Iov, se poate transforma în înger de lumină, pândeşte sufletele în văzduh, ispiteşte pe la colţuri ori de-a dreptul, înalţă cu mândria până fundul iadului.
Vă amintii acest lucru deoarece la începutul lui brumar, când  îi prăznuim pe sfinţii îngeri, am vrut să vă aduc aminte că nu toţi sunt curaţi, că unii şi-au înnegrit aripile taman când îşi doreau mai multă strălucire. Nesesizând acest aspect, oamenii se amăgesc şi îi pomenesc zilnic în activităţile lor, dând la draci tot ce mişcă şi nu mişcă. Ori asta face discrepanţa între asemănarea chipurilor noastre şi diferenţa sufletelor şi a minţilor noastre. Pervertirea este un fel de cioară vopsită în varianta umană.
Să presupunem, folosind mijloacele tehnice actuale, că viaţa noastră este filmată secundă cu secundă şi că la un moment dat, la judecată, vom fi nevoiţi să privim şi să comentăm noi înşine prestaţia actoricească de pe scena vieţii. Să fim nevoiţi să ne dăm o notă corectă scrisă pe balanţa dreptăţii. Ori poate consideraţi că rolul principal e uşor de notat. În viaţă jucăm şi roluri secundare, suntem prezenţi în viaţa altora, în filme unii alţii sunt actori principali. Într-o prezentare plastică, iertată fie-mi expoziţiunea, la judecată vom fi ca într-un cinematograf cosmic unde vom vedea vieţile fiecăruia din noi, unde vom fi premiaţi pentru întreaga activitate ori pentru cel mai bun rol principal ori secundar jucat. Există desigur, pentru cei care au umblat cu cioara vopsită mână-n mână cu pierzătorul de suflete şi varianta nedorită în care se „dă arama pe faţă”. Vopseaua dispare şi rămâi cu cioara, că ce alt ceva să păţeşti când dai vrabia din mână cu bună ştiinţă.

16 comentarii:

  1. Datorita mamei mele nu avem acest obicei de a dracui.De cand eram copii mici ne-a intarzis cu desavarsire cateva lucruri: sa nu-l pomenim pe dracu, sa nu ne vopsim unghiile si ochii,si sa nu scoatem vreo injuratura din gura.Cu acestea nu se impaca nici mama nici tata.si uite asa datorita lor am scapat si noi de acest obicei adica neavandul niciodata.:)
    Multumim parinte pentru postare!
    Sunteti tare hazliu am ras toata postarea!
    Un sfarsit de saptamana binecuvantat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Prestaţia mea actoricească de pe scena vieţii - cel mai bun actor intr-un rol negativ.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Monica- cred ca asta e deja adjudecat. inca nu am premiul dar......

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu (va) cred.
    Citesc de fiecare data postarile Dvs , chiar daca nu intotdeauna le si comentez.
    Vreau sa spun ca desi nu va cunosc direct , ci doar prin ceea ce scrieti , ati reusit sa ne castigati dpdv.duhovnicesc , spiritual , pe noi cei care va citim blogul.
    In postarile Dvs gasesc si mustrare ptr pacatele si greselile facute , dar si incurajare in aceasta lume ,parca din ce in ce mai departata de Dumnezeu.
    PS-Pomeniti-ma in rugaciune si pe mine ;merg inttr-o calatorie (pelerinaj) zilele acestea.

    RăspundețiȘtergere
  5. TOTI AVEM CITE CEVA DE ASCUNS...TOTI VREM SA PAREM ALTFEL DECIT SUNTEM...NE FACEM O "FIRMA" MARE, LUMINOASA, CARE TREBUIE SA IA OCHI LA CEI CARE NE CUNOSC,TREBUIE SA IMPRESIONEZE(IN BINE)....DAR CE SE ASCUNDE IN SPATELE EI??????CE SE ASCUNDE IN SPATELE VOPSELEI??? NUMAI NOI STIM... SI DE MULLE ORI,SE ASCUNDE TRISTETE, DURERE.....DUREREA CA UN PUTEM FI ALTFEL....NU PUTEM FI PRECUM FIRMA NOASTRA..."STRALUCITOARE".... LUMEA NE JUDECA DUPA APARENTE, DEUPA "VOPSEA" NUMAI "EL" CUNOASTE ADEVARUL....PE "EL" NU PUTEM SA-L PACALIM....CE BINE AR FI DACA AM PUTEA SPALA VOPSEAUA ....SA FIM TOTI SINCERI, DESCHISI ,TRANSPARENTI.....OARE S-AR PUTEA??? S-AR PUTEA SA NU MAI TRAIM IN MINCIUNA....SA NU MAI FACEM ACEST COMPROMIS MURDAR.....PENTRU CA TOTI VOPSIM CITE CEVA...IN FATA SEFILOR, A COLEGILOR,A FAMILIEI,A LUMII..... IN MOD SIGUR NU!!!AR INSEMNA PRACTIC SA SPUNE CE GINDIM CE FACEM SI CUM FACEM...SA FIM CA O CARTE DESCHISA...P.S. CE SPUNETI PARINTE, ASTA AR INSEMNA SFIRSITUL LUMII!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. @anonim. In primul rand o remarca practica. Nu se recomanda scrisul cu litere mari in postari sau comentarii. E greu de urmarit si inseamna ca se tipa. Nici eu nu am stiut asta la inceput si mi-am insusit critica.
    Cat despre a spune ce gandim nu gasesc motiv in a ascunde adevarul. Adevarul trebuie marturisit chiar daca vine acum sau nu vine sfarsitul lumii.
    In definitiv sfarsitul va veni negresit la fiecare din noi, la momentul de Dumnezeu hotarat. Si acolo nu mai exista vopsea pentru ascunderea pacatelor. Acolo nu mai putem ascunde gunoiul sub pres ca femeia puturoasa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ceea ce mi-a venit in minte la citirea postarii si se potriveste cu titlul este spovedania. Marturisind pacatele mai spalam vopseaua neagra si grea,ca atunci cand se incarca tuciul de funingine.(eu vorbesc!?)

    RăspundețiȘtergere
  8. PARINTE,SCRISUL CU LITERE MARI ESTE PENTRU MINE UN FEL DE AMPRENTA...UN ANONIM CARE SCRIE CU LITERE MARI ESTE UN ANONIM ATIPIC!!!!EU MA GANDESC SA POT SCRIE SI NUMELE VREODATA.... MA GANDESC SA AM UN DIALOG CU DOMNIA VOASTRA FATA IN FATA ,FARA A-MI FI FRICA DE COMENTARII "LA BISERICA"....PENTRU CA, AM REMARCAT UN LUCRU.... DESI AR TREBUI SA ASCULTATI SI SA DATI SFSATURI PENTRU INDREPTARE "PACATELOR" (CA UN PARINTE COPILULUI,FARA A STII TOT SATUL) UNEORI JUDECATI SI JUDECATI PUBLIC.....SI DA-TI PILDE PE CEI "PACATOSI" (FARA A FOLOSI NUMELE LOR)...... SUNTEM O MINA DE OAMENI IN SAT, DIND UN EXEMPLU NEGATIV OARE NE MAI TREBUIE SI NUMELE CELUI CARE A FACUT CEVA....??? CE INCREDERE POATE AVEA UN ENORIAS CARE VINE SA SE SPOVEDEASCA?????? EU CRED CA AR TREBUI SA APRECIATI MAI MULT SINCERITATEA ,DIALOGUL OBIECTIV,CRITICILE EVENTUAL.... DECIT LINGUSELILE SI APROBARILE VENITE DIN PARTEA CELOR APROPIATI CARE VA APROBA INDIFERENT CE ATI SPUNE........ CRED CA MAI PUTIN IMPORTANTA ESTE PUNCTUATIA DECIT IDEIA !!!!!SI SUNT SIGUR CA UN OM DEOSEBIT CU STUDII SUPERIOARE POATE CITI SI PRINTRE RINDURI CHIAR DACA ESTE SCRIS CU LITERE MARI .... P.S.MAJORITATEA COMENTARIILOR MELE SUNT SCTISE CU LITERE MARI...DAR SUNT SINCERE, DACA VA DERANJEAZA VA ROG SA NU LE MAI POSTATI.....EU AM SA-MI SPUN TOTUSI PAREREA DESPRE ACESTE POSTARI.MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu ma deranjeaza scrisul mare nicidecum. Fireste ca pot citi cu usurinta si astfel de scris. De fapt ceea ce am vrut sa spun cu asta e ca exista o regula nescrisa a internetului. De obicei blogurile pot fi traduse si de alti oameni din alte tari si pot fi citite intr-o mai mica sau mai mare masura. Prescurtarile si scrisul mare fac dificila traducerea. Deci este o chestie pur tehnica ce nu ma deranjeaza asa mult, mai ales ca nu am cititori asa de multi in lumea larga.
    Cat priveste linguselile nu sunt de acord. Si vreau sa cred ca incerc sa/mi mentin cat de cat echilibrul. Astept critica constructiva, astept sprijinul direct si inlaturarea barierei anonimatului. "Judecata" de care vorbesti nu este nimic altceva decat o pedagogie care prinde repede la oamenii care sunt invatati cu greul. Foarte rar prinde cuvantul mieros si dulce. Exemplele concrete ale vietii sunt un bun pedagog. Apoi cred ca nici in cea mai crunta nebunie ce ar putea sa ma loveasca vreodata nu as fi pasibil sa divulg secretul spovedaniei.
    Constat cu mahnire ca dupa 15 ani de preotie, exista aceasta idee preconceputa ca nu merg la preotul din sat la spovedanie de frica faptului ca poate spune cuiva ori pentru ca nu am incredere. Evident ca nu sunt perfect. Dar in imperfectiunea mea incerc sa-i inteleg si pe cei ligusitori, pe cei trufasi, mici, mari, simpli, anonimi, farisei si autodidacti.
    Mantuitorul dadea exepmle in pildele sale pe cei din jurul sau, pe cei "pacatosi", pe cei nemilostivi, pe cei drepti, pe cei milostivi.
    Daca se intampla sa "judec" pe cei pacatosi public, o fac spre indreptarea celorlalti. Dca nu laud pe cineva pubilc o fac pentru ca nu vreau sa-l loveasca mandria.

    RăspundețiȘtergere
  10. POATE CA JUDECATA AR TREBUI FACUTA DE CATRE "EL"...NOI MURITORI DE RIND TREBUIE SA NE SPUNE DECIT PAREREA DESPRE ANUMITE "FAPTE".....SI POATE CA UNEORI AR TREBUI SA SUBLINIEM ACEST LUCRU.... P.S.Ma bucur ca nu sunteti suparat pe mine si ca v-am retinut atentia! Vedeti incerc sa ma "indrept".... Puteti sa vorbiti despre expresia pe care a folosito cineva intr-un comentariu:PARINTE RUGATI-VA PENTRU MINE!!!!Multumesc! EU.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu am cum sa ma supar cata vreme in timpul Sfintei Liturghii invoc pe Sfantul Duh pentru sfintirea darurilor. Nu pot sa ma supar cata vreme e posibil maine sa nu ma mai trezesc.
    In alta ordine de idei, prefer abordarea directa acolo unde se poate. Chiar si in scaunul de spovedanie, deoarece se pastreaza anonimatul.
    Am sa ma rog si pentru tine, desi in rugaciune se foloseste numele iar la Dumnzeu nimeni nu e anonim.

    RăspundețiȘtergere
  12. Parinte, blagosloviti!
    Mi-am adus minte de o pilda foarte frumoasa, citind postarea dumnavoastra.
    Se spune ca era un parinte care ajunsese la o asemenea masura incat liturghisea cu ingerii. Adica ii avea alaturi, ii putea vedea si putea vorbi cu ei. Dar iata ca in timpul sfintei liturghii, ceva zicea gresit. Si diaconul luand indrazneala, i-a spus: ''Nu asa parinte, ci asa"... Dar parintele n-a luat in seama. Aceasta insa s-a repetat, asa incat parintele a intrebat pe inger: ''E adevarat ce zice acesta?" Iar ingerul i-a raspuns: ''Da, e adevarat". Si parintele l-a intrebat iarasi: ''Pentru ce dar nu m-ai indreptat tu?" Iar ingerul i-a raspuns: "Pentru ca a fost lasat ca om prin om sa se indrepte"....
    Si privind in ansamblu cum intervenim unii in viata celorlalti, vedem ca suntem un tot, ca nu ne mantuim singuri, ci impreuna. Cat despre ingeri- tainica este misiunea lor. Ceva ceva stim noi, dar prea putin. Poate nici nu ne este de folos.
    O zi binecuvantata, parinte!

    RăspundețiȘtergere
  13. Citind ce ati scris, ma gandeam daca nu cumva si multe dintre bloguri sunt un fel de ciori vopsite; persoanele de fata, bineinteles ca se exclud (spun asta pentru ca suntem pana acum 5 posesori de blog pe aceasta pagina).

    Nevoia omului de a umbla cu cioara vopsita, cred ca este din cele mai vechi timpuri, de cand Adam si Eva s-au rusinat pentru ca erau goi.

    Asterpt un articol si despre "branza buna in burduf de caine"

    RăspundețiȘtergere
  14. @Iasmin- multumesc pentru pilda. E corecta si are aplicatie si in ceea ce ma priveste, penru ca din fericire sunt oameni care ma corecteaza si pe mine cand gresesc. Gresesc deseori in cele omenesti si-mi pare rau si poate gresesc si in slujire si ma caiesc de fiecare data. Afara de Dumnezei, nimeni nu-i perfect.

    RăspundețiȘtergere
  15. @ Adriana- Nu ma bag peste "vopseaua" nimanui. Fiecare blog are amprenta sa, amprenta titularului. Noi cei ce le citim si le comentam, nu facem nimic altceva decat sa adaugam cate o pata de culoare)alta decat cea originala).
    Am sa incerc sa fac si o postare cu expresia "branza buna in burduf de caine".

    RăspundețiȘtergere