vineri, 18 iulie 2014

RUMEGUŞ


Rumeguş, da, un cuvânt pe care unii nu-l folosesc decât rareori în viaţă, un cuvânt ce defineşte deşeurile mărunte rezultate în urma tăierii lemnului, cumva, aşchii mici, uniforme, ce se împrăştie azi sub suflul drujbelor şi al gaterelor, căci înainte vreme, se mormănea sub lama joagărului manual, umplând bocancii celor ce trăgeau cu putere de mânere pentru a pătrunde cu lama dinţată inelele ce  numără anilor copacilor ce  falnic vor fi crescut în timp, în liniştea pădurii.
Când privim un lucru, în special în acest mileniu, uităm să-l privim (şi) în micile sale componente, îl privim doar ca produs finit, fără să ne aducem aminte că fiecare element component are la rându-i alte componente. Evident, nu putem spune, ca odinioară Democrit, că există particule indivizibile, făcând referire la atom, asta pentru că ştiinţa ne-a învăţat despre electroni, despre nucleul cu protoni şi neutroni, despre micile particule numite quarci, ori de aproape invizibilii neutrini. M-am dus prea departe, nu? Poate că da, mai ales că nici nu pot continua, căci aş depăşi bariera cunoaşterii mele cu privire la aceste lucruri, cel puţin la nivel demonstrativ.
În viaţa mea am pus şi am tăiat copaci, am admirat deseori simplitatea cu care cresc şi lupta pe care o dau în perindarea anotimpurilor, m-am căţărat în ei, i-am folosit ca ascunziş în jocurile copilăriei şi, m-am bucurat ani de-a rândul de căldura oferită în arderea lor troznită, tainică, din vatra sobei. Cel mai mult, asta până  mai ieri, mă impresiona căderea lor sub lama drujbei ori sub loviturile toporului. Până la un moment dat nimic nu ar trăda căderea, ai zice că ultima coajă netăiată îi dă o forţă neştiută, până când, deodată, pleacă spre pământ la fel de drept cum au stat ani de-a rândul în bătaia vânturilor, a ploilor şi a soarelui. La locul faptei  nu rămâne decât o buturugă ce pentru un timp va marca locul unde odată a fost un copac falnic, căci în timp, locul îi va fi luat de alt copac (cazul fericit), ori, după caz, plugurile vor tăia pământul pentru a-i da altă întrebuinţare sau oamenii vor clădi şi construi diverse lucruri ce vor şterge definitiv orice urmă a ceea ce va fi fost acolo vreodată.
Azi, după ce am tăiat lemnele, am strâns în mână un pumn de rumeguş. Nu ştiu din care lemn provenea, poate că erau bucăţele din toate cele tăiate, dar, mai mult ca niciodată am simţit cum  trecerea timpului uniformizează amintirile, le amestecă,  le transformă în rumeguşul ce amestecat, nu mai defineşte un copac sau altul, ci doar o materie simplă, uniformă, pregătită pentru descompunere. Material vorbind, fiindcă am ajuns aici, aş menţiona cuvintele unei  cântări de la înmormântare, ce, vorbind despre cele ale materiei din care suntem făcuţi, ne aduce aminte că la un momentat dat nu mai ştim cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul.

Strângând în mână un pumn de rumeguş nu am putut să nu mă gândesc la lucrul ce sperie pe cea mai multă lume, la starea ce-i  face să tremure şi pe cei mai mari dictatori ai lumii, la sentimentul că vreodată, în urma trecerii pe aici, în ciuda tuturor încercărilor pe care le facem pentru a lăsa ceva în urmă, se va instala definitiv uitarea. Nu credeţi? Atunci aruncaţi un pumn de rumeguş în vânt.

11 comentarii:

  1. Regăsesc, şi în acest text, acelaşi ochi de observator atent, care filosofează pornind de la lucruri mărunte. Sau care, pornind de la lucruri mărunte, ajunge la cele care ţin de esenţa vieţii. Mi-a plăcut şi fotografia cu rumeguşul spulberat. De luat aminte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Florentina, ce mă bucur că ai trecut cu comentariu prin pagina mea. E drept, ruşinat zic, eu nu pot spune că a făcut acelaşi lucru la frumoasele tale rânduri de ceva vreme. Off, şi treburile-s aşa de multe, iar timpul atât de scurt încât abia dacă de două ori pe lună reuşesc să mai scriu câte ceva şi aici, la mine.
      Mulţumesc frumos pentru apreciere! Un weekend minunat să fie la voi!

      Ștergere
  2. Cind ajungem acolo si totzi ajungem, mai devreme sau mai tirziu,are vreo importantza daca aici nu sintem uitatzi sau nu?cred ca mai repede ne temem de ...trecere.O duminica linistita ....fara tunete

    RăspundețiȘtergere
  3. Alexandru Vlahuţă zicea aşa: "nu de moarte mă cutremur ci de veşnicia ai". Hristos spunea minunat aşa: "căci cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu". Nu de trecere trebuie să ne fie frică, ci de răspunsul pe care-l vom da la dreapta judecată.
    Vezi, dacă am face o paralelă între moartea lui Socrate şi cea a lui Hristos, ai zice că Socrate murit ca un om fără frica morţii, senin, înconjurat de ucenicii cărora le lăsa ultimile sfaturi, iar Hristos, părăsit de ucenici, ai zice că a murit cu frică, strigând către Tatăl ceresc. Dimensiunile sunt diferite, căci unul înfrunta moartea fizică, iminentă, prin care trecem toţi, iar celălalt, se lupta efectiv cu moartea, biruind-o prin înviere.
    Uitarea este provizorie, căci, când nu ne aşteptăm, cu voia sau fără de voia noastră, "registrele cu amintiri" se vor deschide la un moment dat.
    O duminică senină şi la casa ta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Uitarea are frumuseţea ei, amintirile au şi o parte de tristeţe, viaţă frumoasă, tristă şi chinuită. Cât despre copaci, pomi, chiar şi rumeguş, admiraţie şi atracţie, atât de demn stiu să crească, atât de rezistenţi şi de tăcuţi sunt ... Mulţumim pentru articol! Toate bune Părinte drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. Padre, dacă nu ai fi avut chemarea asta spre Tatăl ceresc, cred că ai fi fost un mare filozof! Încă odată mă înclin în fața talentului și al înțelepciunii tale! O seară liniștită vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt un om prea simplu, Mari, uneori prea muncit pentru a mai avea timp de scris. Îţi mulţumesc pentru gândul bun. Seară binecuvântată să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  6. Ce frumos :)
    M-a cam intristat...
    Zi frumoasa, prieten drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu cât de frumos, dar cu o umbră de triste sigur este. Mă gândesc, pe de altă parte, că dacă eram copac de mult aş fi fost tăiat, ăi strâmbi sunt tăiaţi primii.
      Bună să fie ziua la voi, Gaby!

      Ștergere