luni, 2 aprilie 2018

DREAPTA MĂSURĂ


Vi s-a întâmplat vreodată să credeți că ați luat avânt în anumite treburi și că e foarte posibil ca, în socoteala de-acasă, să credeți că vă va prisosi apoi timpul, constatând că de fapt în târg socoteala de-acasă nu mai are valoare? Sunt convins că da. Cam așa mi s-a întâmplat mie ieri, în zi mare, când, plin de energie și entuziasm, am purces la curățenia firească de după slujbă, lovindu-mă direct, ca de un zid, de cuvintele psalmistului care zice așa: „certând m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat”. Și ce părintească-i certarea lui Dumnezeu, pe de o parte dureroasă, pe de altă parte plină de învățătură.
Și nu e prima dată când primesc o lecție în momente de post, căci cu cât dorește omul să fie mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai mari sunt ispitele și încercările, iar eu nu-s nicidecum scutit de la așa ceva, ba dimpotrivă, uneori sunt campion, căci am și eu, păcatele mele.
Dreapta măsură cu care măsoară Dumnezeu este reglată prin iubire, așa că indiferent cum o dai, nu poți să nu vezi că oricând s-ar putea mai rău, iar ceea ce tu pățești e doar o palidă mustrare pe lângă ce suferă mulți o viață întreagă.
Vasăzică, după slujba de Florii, în graba de a face repede curățenie în biserică, spre a pregăti totul în așteptarea credincioșilor ce vin la spovedit, după un vechi obicei, în după amiaza și seara acestei sfintei zile, în grabă zic, am călcat strâmb, ori poate prost, ori nici nu mai știu cu să zic, căci pe-o coajă de napolitană pierdută de vreun copilaș la slujba de dinainte, undeva pe la colțul mesei prinoaselor, am călcat în grabă și am găsit orizontala într-o clipă, că tot gândeam eu lipsit de smerenie cât de bine este într-o verticală încă necercetată.  Nu, nu mi-am pus niciun picior după gât, nici capul nu mi l-am spart, de ajuns că încă nu-i destul de copt în experiența vieții, dar toată osatura coloanei vertebrale a pârâit ca o smucitură de lanț cu un ecou fantastic în aureolele sfinților de pe pereți care, parcă, priveau mirați la momentul meu de cădere.
Zice Ecclesiastul că ,,în foc se lămureşte aurul, iar oamenii sunt încercaţi în cuptorul smereniei”. Apoi Solomon înțeleptul  spune: „nu te descuraja când eşti mustrat de Dumnezeu! Mare lucru este necazul! Este mare lucru pentru că-l face pe bărbat să ajungă încercat şi să înveţe virtutea răbdării.” Şi nu spre disperare, căci Pavel spune că „nu vă va lăsa să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci odată cu ispita vă aduce şi scăparea din ea, ca s-o puteţi răbda.”
Nu, n-am făcut nicio radiografie, chiar dacă, durerea surtă și continuă mă străpunge și acum, în definitiv a fost doar o cădere, Hristos a avut trei, sub povara crucii și nu a cârtit, a dus-o mai departe în scuipările, bătăile și sudalmele celor care mai ieri îl ovaționau, a celor care, la vremea cuvenită, au primit ajutor de la El. 
Eu, întins pe jos, în durerea aproape paralizantă, mi-am dat seama că de la ultima recrutare încă nu mi-am pierdut din înălțime, de cea fizică spun, am avut timp să văd că-s de lungime cu 6 plăci de marmură, ca primă impresie, tot nu mă puteam ridica de jos. Mai apoi, când ochii au fixat bolta albastră și Pantocratorul din turlă, am realizat că pătimirea nu e decât momentul în care, slab  și slăbit fiind, începi să devii tare, întărit.
În disperarea neputinței începi să te scufunzi, ca Petru oarecând, doar că am simțit, părintește, mâna întinsă de Dumnezeu și glasul cald care mi-a grăit: „puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit”?

Nu vă fie frică, după orice dureroasă golgotă, urmează învierea.

9 comentarii:

  1. aka, pe bune, când zăceai lat acolo, îți zbura gândul la toate 'celea? de bufnit râsu' nu te-a încercat, ceva de genu'!?.. măcar pe moment, zic, și ca să păcălești durerea.. căci dacă ș-acu' te-ncearcă oarece junghiuri, fă-ți drum la radiologie. just in case.
    grijă, vic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am zis că-s perfect, că doar mă știi. Acum ce să spun, că am și râs, dar numai după ce m-am văzut în picioare, în siguranța, fie și primară, că n-am nimic grav pe moment. N-am timp de radiografii săptămâna asta, nici cealaltă, sper să mă vindec din mers căci, dincolo de minunatele slujbe, începe și munca-n curte și grădină.
      Important e că n-am rămas jos, nu?

      Ștergere
  2. Daca durerea persista si nu e numai de la contuzie, eu zic sa va faceti timp de medic, pentru ca cu fisuri la oase nu se poate face munca in gradina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În perioada pascală sunt aproape non-stop în biserică, e greu de plecat. Dacă persistă, după sărbători, am să merg și la medic, deși, clar, eu cred și sper să scap și fără acest drum.

      Ștergere
  3. M ai facut sa mi amintesc pilda cu cele doua surori. Una trebaluia ca sa puna masa oentru oaspetele de seama, cealalta statea atenta la invataturile lui.Da, poate ca e un semn sa ne preocupam mai mult de cele sfinte decat de treburi materiale, ca mai toti asa intelegem momentele astea : sa facem curatenie, sa indestulam masa. Durerea poate ca te va opri sau incetini din treburi, dar cu siguranta spiritul tau se va inalta.
    Lumina lina, parinte Victor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marta și Maria, cele două surori, au avut și-n frate, pe Lazăr, cel înviat a patra zi din morți, în ziua căderii, mai aproape fiind de Lazăr decât de una din cele două. Și da, e drept, cădem deseori în partea Martei, cu robota cotidiană și cu grija aferentă, ne e greu să fim ca Maria, cu partea ce bună, asta pentru că ne e frică să ne punem sufletul la treabă, pentru că ne e frică să ne descoperim sufletește.
      Deja mi-e pe trecute, cred, ori poate că nici nu mai contează, sunt mulți alții care suferă enorm în aceste momente.
      Cu bucurie să fie așteptarea luminii și la voi!

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Lină și caldă, cu binecuvântare să fie și la voi, Ana!

      Ștergere
  5. Great post.thank you so much.Love this blog.

    RăspundețiȘtergere