De câteva ori am vrut să scriu blogul şi aproape de tot
atâtea ori m-am oprit din scris. Motivul? Am zis că e posibil ca lumea să fie sătulă de astfel de subiecte şi
că altele sunt priorităţile oamenilor din ziua de azi. Doar că, ce e scris, rămâne scris. Că ştiţi şi voi,
verba volant scripta manent .
Prima duminică a postului mare este numită a Ortodoxiei.
Poate că ştiaţi, poate că nu știați. E ziua în care iconoclasmul a fost învins.
E ziua în care chipul divin a zâmbit din nou, ca la înviere, celor care au
dorit mereu să-l vadă pe Dumnezeu.
Adam şi Eva l-au văzut pe Dumnezeu şi s-au împărtăşit de
slavă în grădina raiului. Sunt convins că le-a rămas în minte pentru toată
viaţa chipul divin. Cu siguranţă că le-au descoperit şi urmaşilor acest lucru,
cu siguranţă că ei au întrebat despre Dumnezeu și le-au fot povestite clipele
de rai. Apostolul Ioan ne spune ne spune
că pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată. Dar acest lucru a fost doar
provizoriu, doar pentru niște timpuri, pentru că tot Ioan ne descoperă alt ceva: „ce era de la început, ce am auzit, ce am
văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre
Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim
Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă, ce am văzut şi am auzit,
vă vestim şi vouă” I Ioan I, 1-3
Într-o discuţie cu Mântuitorul, apostolul Filip îi zice: „arată-ne
nouă pe Tatăl”. Iar Mântuitorul îi răspunde blând „de atâta timp sunt cu
voi şi nu m-aţi cunoscut. Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl din ceruri.
Eu şi Tatăl Una suntem.”
Ce nu se înţelege astăzi. Nu se înţelege faptul că Dumnezeu
l-a creat pe om după chipul Său, mai bine spus, Hristos chip al lui Dumnezeu și
noi după chip, după chipul Său. Nu se înţelege că Dumnezeu când s-a întrupat, a
luat chipul omului, care de fapt este chipul Său pus în om. Nu se înţelege că
icoana (prosopon, adică faţă în limba greacă, de unde şi prosopul, pentru şters
faţa) este chipul, faţa lui Hristos, faţa arătată de Dumnezeu lumii. Nu se
înţelege că dacă Hristos s-ar fi întrupat în acest secol, lumea l-ar fi filmat
şi pozat, atunci exista doar pictura. Nu
se înţelege că Biserica nu învaţă închinarea la materialul icoanei ci la ceea
ce reprezintă ea aşa cum la drapelul patriei nu cinstim mătasea ori vopseau
lui, ci simbolul lui pentru noi, cetăţenii. Ori, dacă ne uităm la pozele unor
persoane dragi plecate dintre noi, dar nu numai, nu înseamnă că apreciem hârtia pozei, ci pe cei ce sunt reprezentaţi
în ele, cum de altfel avem diverse materiale ce ne reprezintă, cărți de
identitate, permise auto, pașapoarte și alte documente, ca să nu mai zic de mii
și mii de poze fiecare.
Sfântul Ioan Damaschin spunea: „eu nu mă închin materiei,
ci Creatorului materiei, Care pentru mine S-a făcut material și a binevoit să
sălășluiască în materie, Care prin materie a înfăptuit mântuirea mea”.
De fapt, voiam să vă
spun că prima icoană văzută din lume a
fost omul. El este primul chip făcut după
chipul perfect. Poate că trupeşte acest lucru nu este uşor de înţeles,
când oamenii se diferenţiază între ei. Dar, privind mai atent, putem constata
cu uşurinţă că de fapt suntem la fel.
Icoanele sunt reprezentări ale unor persoane sau momente din
viaţa mântuirii. Ele pot fi pagini din istoria mântuirii în formă artistică.
Icoanele sfinţilor sunt dovadă a faptului că se poate, că putem fi
imortalizaţi, înveşniciţi cu chip divin nestricăcios.
Nu stricaţi chipul
lui Dumnezeu din voi. Nu trebuie să fiţi fără chip. Păstraţi-l, poate vreodată
va fi, veți fi icoană.
Cei care se vor vaccina vor aduce AntiHristul dar nu va fiul domnului lui Dumnezeu si toata lumea va crede in miracole iar cei care cred vor mintiti despre eternitate iar cei care se vor opune vor fi distrusi,acesta este un Avertisment, chiar daca traim un razboi psihologic.Viitorul se lasa de asteptat,totul depinde de noi oamenii. "Cautati mai intii Imparatia lui Dumnezeu si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra".
RăspundețiȘtergereDe unde si pana unde prima afirmatie?Dumnezeu lucreaza prin oameni,prin medici in acest caz!
ȘtergereAi habar cat efort,cercetare presupune un vaccin?
Cate milionae de vieti a salvat in anumite pandemii,boli?
Daca nu intotdeauna da rezultate 100% ,normal,doctorul nu e tocmai Dumnezeu,si el mai poate gresi uneori ,asa cum toti gresim in profesia noastra uneori!Sa nu generalizam insa!
Cineva a pomenit demult de telefonul fara fir,lumea a ras de el considerandu-l un idiot!
Astazi ne minunam de celular!
Daca in Evul Mediu cineva ar fi spus ca intr-o zi vom putea sa vedem intr-o cutie ce fac altii din alt colt de lume de pe pamant,cu siguranta l-ar fi considerat un nebun,un vrajitor sau un eretic!
Lumea evolueza,si in sanul divinitatii exista evolutie,schimbare luand in calcul diferentele intre Vechiul si Noual Testament!
Chiar nu pot intelege obedienta unor culte crestine minoritare legate de cultul icoanelor!
ȘtergereSau cele care refuza crucea ca simbol crestin!
La razboi exista eroi,in cele sfinte ai sfinti!Fiecare se jertfeste pe altarul unei credinte,aspiratii,libertati!
Daca intr-o cutiuta tii o suvita din parul mamei si o poza cu ea,iar din cand in cand ,mangai suvita aceea si te uiti la poza ei cu drag,o saruti...e semn de recunostinta si pretuire vesnica!
La fel si cu icoana sau cultul moastelor!
Omul prin deschiderea bratelor e o cruce,rastignit e corpul lui Hristos in cruce,,,ei vad doar un obiect de lemn si de tortura, atat pot intelege.Si daca era utintuit pe un perete,tot la cruce se ajungea ca simbol!
In cruce verticala vietii se imbratiseaza in 4 unghiuri drepte cu orizontala daruirii,dragostei..un punct de intersectie,o vointa,un singur Creator...cel mai simplu,ferm si suprem semn grafic,simbol,forma ce o poti avea in limbaj vizual prin contemplatie!