Chiar aşa, mai primiţi colindătorii? Îi primiţi de obicei sau închideţi uşa, poarta şi inima celor care vin să vă colinde, să vă ureze, să se bucure de întâlnirea cu stăpânii casei, aducând o veste minunata, o bucurie izvorâtă din inima copilăriei şi a curăţeniei.
Parcă ieri este când mă pregăteam şi eu de colindat. Ce emoţie, câtă aşteptare, câte planuri făcute cu prietenii, despre cum o să strigăm, cât o sa stăm seara la focuri, cât o să strângem. Parcă nu mai venea odată vacanţa să pregătim şi cele ale Pluguşorului, bicele şi buhaiurile.
Totul mirosea a sărbătoare. Sobele trosneau de jarul roşu, porcii se zbăteau în mâinile celor care îi sacrificau, cozonacii crăpau în cuptoare, cârnaţii atârnau pe la streşini, zăpadă era mereu din belşug, copiii cu obrajii roşii mărşăluiau pe drumuri trăgând de sănii făcând o hărmălaie de nedescris.
Şi veneau colindeţele, colindele. Alergam din casă în casă să strângem cât mai mult, ştiam unde primim colaci de casa, unde primim gogoşi calde, ba chiar câte un pahar fierbinte de ceai, după ce înainte fuseseră tămâiate de către femeile cu broboade groase ce ne aşteptau în dreptul porţilor. Cântam nevoie mare fără să ne doară gura, alergam fără să simţim gerul, cădeam fără sa schiţăm nici un fel de grimasă, ne bucuram că sosise cea mai frumoasa perioadă din an, anotimpul colindelor când se năştea Hristos, Mesia chip luminos, chiar dacă pe atunci unii ne vorbeau de Moş Gerilă.
O, ce veste minunată, Trei crai de la răsărit, Steaua sus răsare, La Viflaim, Trei păstori, erau pe buzele tuturor, plus că cei care erau mai răsăriţi la vârstă mergeau cu steaua îmbrăcaţi în personajele biblice bucurând ochii şi urechile celor care-i primeau cu uratul.
Azi aştept colindele ca şi atunci, aştept colindătorii să-mi vestească Naşterea Domnului, aştept zăpada şi glasurile de copii pe drumuri, aştept. Nu mai e ca înainte. Nu toţi oamenii mai primesc colindătorii, închid porţile şi uşile lui Hristos cel ce se vesteşte. Colindătorii nu mai au bice ca odinioară, acum au petarde. Nu-l mai vestesc pe Hristos, ci cu căştile în urechi îngână mixaje de colinde pline de mesaje care nu au legătură cu Naşterea minunată, care nu au legătura cu îndemnul îngerilor asistenţi la naştere şi care zic într-un glas "slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire".
Şi cu toate acestea eu tot nu disper, câtă vreme Hristos se naşte pentru fiecare generaţie, într-o perpetuă pregătire de mântuire a neamului omenesc. Cât timp se vesteşte Viaţa, eu aştept colindele, aştept cu darurile pregătite să mi se strige PRIMITI COLINDATORII? Indiferent ce vârstă voi atinge pe pământ voi fi un colindător consecvent ştiind că va veni un moment când voi colinda şi pe la porţile cerului. Atunci, sper să fiu primit şi să primesc darul cel mai râvnit din câte pot exista, mântuirea. Vă aştept cu colindul, măcar virtual. M-aş bucura dacă aţi primi colindătorii, nu de alta, dar dacă şi nouă ni se vor închide porţile cerului!?!
Sa ne traiti Parinte!
RăspundețiȘtergereAti reusit, prin cele scrise, sa-mi doresc sa mai fiu copil......sa ma intorc in timp, in vremea copilariei.... ma vad cu narile lipide de ger, cu mainile inghetate bocna, cu traista atarnata de gat, in care erau "colindeti"(erau facuti din coca de paine, sub forma de fundita si aveau semnul crucii facut pe ei cu cutitul), pe langa "colindeti" mai primeam mere, nuci si cineva mai "cu stare" ne mai daruia si cate un biscuite sau o eugenie.
Strigam din poarta-n poarta, cat ne tineau plamanii Nasterea Mantuitorului, nu exista casa care sa nu ne daruiasca ceva....era o mare veselie pe noi colindatorii si o mare multumire pentru cei colindati.........anii au trecut si odata cu ei parca s-a dus si bucuria sarbatorilor.......de ce Parinte? Mantuitorul a ramas acelasi, ce s-a intamplat cu noi?
Suntem adulti acum, suntem mai "cu stare" dar nu suntem fericiti si multumiti........va doresc tuturor celor care cititi, sa fiti sanatosi, sa strigati cat puteti Nasterea Mantuitorului, sa fiti colindati, sa primiti daruri si sa daruiti
Așa este bine și frumos, așa am moștenit de la părinți, așa ducem aceste obiceiuri înainte, cu toate că lumea s-a schimbat foarte mult, noi ne-am schimbat, poate nu tocmai în bine, dar de aceste sfinte sărbători, tot românul are cumva în suflet că trebuie„să iasă și pe strada lui soare!” adică abia așteaptă sosirea Crăciunului, cu tot alaiul de zile frumoase, care țin până la Sfântul Ion, cam cât este și vacanța de iarnă a copiilor.
RăspundețiȘtergereCe să spun, doresc tuturor copiilor să meargă cu colindul, să se bucure de copilăria lor, să adune și ei amintiri frumoase pentru mai târziu, când vor fi în locul nostru.
Fie ca de acest Crăciun să se liniștească toate sufletele tulburate, să se roage cum știu ele mai bine spre cer, să avem pace, să nu mai fie nimeni trist!
Sau cum spuneați cândva că vă doriți, măcar o zi în care nimeni să nu mai fie certat cu nimeni, o zi în care toată lumea să fie curată și la trup dar mai ales la suflet, ca lui Dumnezeu să-i fie milă în continuare de noi!
Să așteptăm colindătorii cu ușile deschise și cu bucurie!
Doamne ajuta!Ma numesc Eugenia si am 55 ani.Doresc sa va multumesc ca ne oferiti posibilitatea de a comunica ,chiar si pe aceasta cale ,cu un preot.Multa vreme nu am fost foarte incantata de numele meu,pentru ca erau anumite glume pe care le faceau copii,ca sunt ieftina,ca sunt comestibila...dar cand am ajuns sa-l caut pe Dumnezeu,am inteles ca am unul din cele mai frumoase nume de botez.Pe 24 decembrie este mucenita Eugenia-Ajunul Craciunului-vin copii cu colindul,vin crestinele cu impartituri,sarmalute de post si turte cu zahar si nuca.De ziua mea de nume vin copii si ma colinda,se aud pe strada clinchete de clopotei si glasuri ingeresti vestind o veste minunata.Pot spune ca mi-e drag numele meu,colindele mi-au pus o dimensiune noua in suflet pe care o aveam dar nu o stiam.Primesc colindatorii,ii iubesc si le multumesc pentru trezire,pentru veste,pemtru terapia sufleteasca,pentru ca vin in casuta mea cea nevazuta,pe care nu o tin deschisa mereu, oricui si lasa urmele de om ca sa nu fie parasita,sa nu se salbaticeasca,de ziua colindelor sufletul isi deschide usa fara sa-mi ceara voie,in ziua asta el este mai sus de ratiunea mea si stiu ca il mai am ,ca e viu,ca se bucura.In ziua colindelor primim in casa tainica din noi,unde nu primim oricand.Doresc oamenilor sa aiba puterea de a primi in suflet vestea minunata cu forta ei de a patrunde in pestera din noi,sa inceapa cu un colind si sa creada in Veste,ar putea fi o formula magica in fata unui blocaj energetic,a unei instrainari de Dumnezeu.Nimic fara Dumnezeu!
RăspundețiȘtergerePrimim, cum să nu primim! Chiar dacă stau la bloc, în fiecare an am așteptat cum se cuvine colindătorii. În ultimii ani abia aștept să aud pe hol glasurile pline de bucurie ale unor colindători cu voci puternice și pătrunzătoare, studenți la teologie. Las ușa larg deschisă cât ei coboară de la etajul 4 până la parter cântând cele mai frumoase colinde, să pătrundă în casă odată cu glasurile lor toată bucuria acestei vești minunate. Nimic fără Dumnezeu!
RăspundețiȘtergere