GANDURI DIN CEATA

Dis-de-dimineaţă m-am trezit cu gândul de a scrie ceva repede şi asta pentru că timpul mi-a rămas ca, scurt şi ideile se pot învechi. Şi uite aşa  conştiincios trec repede la tema zilei şi vă mărturisesc că tare greu îmi e să o aştern prin taste, fiindcă e delicat subiectul. Dar cum e musai să merg până la cap nu mă mai vait şi trec la treabă.

Se vede treaba dragii mei, la mine se vede şi cred că şi la voi, că lucrurile în lumea asta au început tare mult să fie anapoda. Şi dacă ar fi doar cele materiale poate că nu m-ar deranja, dar ce facem cu cele de suflet? Ce facem cu normalitatea ce ar trebui să nu se schimbe nici măcar în timp de război?

Dintru început vă reamintesc pe scurt ce a spus Dumnezeu înainte de crearea Evei, anume că „nu e bine să fie omul singur”. Adică nu e bine deloc. Nu mai zic că apoi le-a spus ca o binecuvântare că trebuie să se înmulţească pentru a stăpâni pământul. Poate că nu ştiţi unde vreau să bat cu idea. Imediat. Oamenii trebuie să fie împreună, cel puţin membrii familiilor  să fie cât se poate de aproape, să coexiste într-o legătură nealterată pentru mult timp de factorii externi.

Treaba stă aşa. Înaintea Naşterii Domnului, sărbătoare prin excelenţă închinată familiei, oamenii au uitat un lucru, o problemă ce se acutizează continuu, poate ireversibil, din nefericire. Lăsând deoparte cazurile de familii monoparentale, adică o familie cu un singur părinte (fie din deces, fie divorţ, fie adopţie) şi care nu intră în discuţie deoarece suferinţa e dublă şi cazurile sunt diverse şi poate cu istorii tulburătoare, doresc să discut situaţiile (a)normale.

Dacă înainte vreme familia era ceva moral indestructibil şi toţi luptau să ţină familia închegată, azi fiecare face ce doreşte, lucru ce duce la răceală între membrii familiei, la ceartă, despărţire, loviri şi chiar omor.

Cât timp vă petreceţi în familie? Toată lumea e pe fugă tot timpul. Adulţii merg la muncă şi deseori fac ore suplimentare pentru un ban în plus. În week-end mai au un job şi sunt tot plecaţi. Vin acasă şi ori îşi citesc mail-urile  ori stau la discuţii interminabile la telefon, discuţii care sunt tot de la locul de muncă, de cele mai multe ori. Adică eşti acasă dar tot la serviciu. Apoi un pic la ştiri şi cu familia mai deloc. E o mare problemă. În definitiv toată lumea se înşală crezând că muncind suplimentar face bine familiei, cu un ban în plus. În definitiv, banul, în multe situaţii nu mai contează. Când intră dihonia ori boala se cheltuiesc  mulţi bani şi de cele mai multe ori degeaba.

Se apropie Naşterea Domnului. Nici nu mai comentez cu privire la chiolhanurile ce vor avea loc. Sunt minuscule pe lângă această criză a familiei. Sunt convins, din nefericire, că şi la masa aceea festivă oamenii vor discuta tot despre bani, afaceri, criză, maşini, vor vorbi la telefon interminabil despre lucruri fără valoare morală şi îşi vor trimite SMS-uri  şablon despre  lucruri banale. Lucrurile de suflet vor rămâne ascunse prin cotloanele vreunei camere unde nu se intră decât foarte rar. Azi oamenii nu se mai gândesc la valoarea familiei. Azi oamenii au uitat de binecuvântarea, privilegiul de a avea pe cineva lângă ei. Azi oamenii, nu toţi fireşte, au uitat cum e să stai la masă fără să discuţi altceva decât numai lucrurile frumoase ce amintesc de cadrul familial şi familiar al înaintaşilor noştri.

Aşadar, dragii mei, nu daţi cu piciorul clipelor de reîntregire familială. Daţi slavă lui Dumnezeu pentru cei care îi aveţi în casă, rugaţi-vă pentru ei, glumiţi şi vă bucuraţi, iertaţi şi vă îmbrăţişaţi. Mai opriţi telefoanele câteodată şi nu uitaţi că viaţa trece repede, că nimic, nici măcar cel mai bun loc de muncă nu poate suplini familia.