sâmbătă, 31 martie 2012

L-A PUS DRACU'



Probabil că vi s-a întâmplat măcar odată în viaţă să faceţi un lucru şi să nu vă iasă cum trebuie. Adică un lucru simplu, poate făcut de nenumărate ori înainte şi să nu iasă. Încerci şi nu iese, mai încerci încă odată şi nimic. Unii, mai calculaţi, mai calmi, fac o pauză şi reiau după. Alţii mai vulcanici încep să dea la draci, zic ei că se mai răcoresc. Că aşa se spune, că şi-a băgat dracu’ coada de nu mai iese nimic.
Ce mai tura-vura, voiam să vă spun că se întâmplă mai ales în timpul postului ori când vrei să ai un pic mai multă grijă de suflet, să ai mari încercări, chiar pe mai multe fronturi. Că vin de la diavol, ştiu, că sunt acceptate de Dumnezeu, cunosc.  Spune şi Scriptura: „de aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.( I Corinteni  X, 12-13)
Cum lucrează diavolul? Din cartea Iov cunoaştem că umblă în sus şi-n jos colindând pământul şi apoi se înfăţişează fără de ruşine înaintea lui Dumnezeu cu pâra. Dar, îmi mai duc aminte şi de o povestire scrisă  cred de părintele Nicodim Măndiţă. Oricum, nu-mi aparţine, ca să fiu corect. Povestea spune că la o mănăstire, în timpul postului Paştelui, un  călugăr a poftit să mănânce un ou. Treaba e că la mănăstire nu poţi mânca ce vrei, când vrei. Depinzi de bucătăria mănăstirii, de trapeză. Acolo masa e la oră fixă şi fireşte de post. În chilie nu prea ai voie cu mâncare. Pentru care motiv, călugărul s-a învârtit şi s-a răsucit până ce a prins un ou din locul unde se aflau găinile. Odată sustras, cu păcatul furtului ce a urmat păcatului poftei, a mers la chilie să-l pregătească, că la bucătărie nu avea cum. Numai că în chilie, unde să-l pregăteşti, că afară de pat, masă, cărţi şi scaun nu prea era mare lucru. Şi, a venit ideea salvatoare, chipurile. S-a gândit să-l coacă la lumânare. Zis şi făcut. Şi a început să-l perpelească la flacără. Chin şi chin. Afumat de la fum plimba oul ce începuse să frigă, dintr-o mână în alta. Iar în momentul în care nu l-a mai putut ţine, taman când i-a dat drumul, a intrat stareţul în chilie. Ce faci frate aici? a întrebat stareţul.  Dracu’ m-a pus, a răspuns călugărul negru pe mâini, dând vina pe diavol cum au făcut şi primii oameni în rai, cum facem şi noi deseori aici, pe pământ. În clipa aceea s-a arătat diavolul şi a spus: nicidecum nu e aşa! Eu i-am adus doar pofta, restul e opera lui. Nici eu nu mă puteam gândi la aşa scenariu.
Povestea e uşoară şi ilară. De multe ori dăm vina pe diavol fără să gândim că poate noi suntem mai împieliţaţi ca el. Ori, dacă diavolul îndeamnă la crimă, prin înfigerea unui cuţit (exemplu simplu) nu cred că spune că trebuie înfipt în victimă de 30 de ori. Poate nu am dreptate în totalitate, dar…… .
Cum ziceam la început, e greu să faci faţă încercărilor de tot felul mai ales atunci când vrei să fii mai bun. Atunci se rup toate, nu mai găseşti ce cauţi, apar diverse persoane ce vor să te supere şi se duce pe apa sâmbetei toată dorinţa de schimbare. Nu vreau să vă ofer vreun model personal de luptă, că nu e perfecţionat, deşi tare mi-aş dori să fiu mai puternic. Dar vă dau două versete scripturistice.
Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva  duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. (Efeseni 6-12)
"Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia şi El de voi." (Iacov 4, 7-8)
Să aveţi spor în cele bune cu linişte, răbdare, bucurie şi iubire.

4 comentarii:

  1. :)))).
    Frumoasa postare si adevarata.....
    Sa traiti parinte, Victor!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc Corina! Când mai prind şi eu un pic de timp, mai scriu câte ceva.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos si folositor.

    Multumim, Parinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să fie de folos şi de ajutor în ispite.Mulţumesc Liliana.

      Ștergere