,,SA MOR EU"

Nimeni nu vrea sa moara, lucru cert, desi nu e zi sa nu aud formula magica ,, sa mor eu" daca te mint, daca nu e asa, daca nu voi face si voi drege. Zau asa.

Acu povestea cu baba care-si tot cerea moartea o stie si copilu' mic, si cu toate astea lumea tot zice ,,sa mor eu". Bineinteles ca daca ai sta sa discuti problema la nivel academic, ai constata ca analistii ar zice ca aceasta exprimare vine sa intareasca un cuvant dat, si care la o adica ar putea fi contestat. Poate ca asa e, dar omul de rand, zice, fara sa se gandeasca, si daca nu-l crezi continua si zice ,,sa n-am parte; sa n-apuc ziua de maine; sa moara ce-am pe casa; sa n-am parte de ce-am in fata ochilor".

Aceste alinturi, binecuvantari familiale si prietenesti sunt hilare pana la momentul in care nu te lezeaza personal, adica daca auzi la altii te amuzi, iar daca-ti sunt adresate, scoti din lada de zestre a familiei cuvintele de rigoare pentru contraofensiva.

Dar deja m-am dus departe, pentru ca lumea lupta sa traiasca, sau cel putin asa se vede la suprafata. Si atunci de unde chestia cu moartea? Desi suntem un popor crestin la care constientizarea faptului ca sufletul nu moare inca exista, deci moartea nu are influenta totala asupra omului, totusi expresia ce face titlul aceste postari este foarte des intalnita. Nu am adus in discutie expresiile porno care fac referire la mortii familiilor, nici la cele la adresa persoanei, pentru ca stiu sigur ca le cunoasteti. Serios, ca sa nu zic ,, sa mor eu''.

Optiunea drumului de mine ales in viata a facut sa vad multi oameni murind, sau pe patul de moarte, si de cate ori aud expresia mai sus mentionata, zambesc trist la ideea ca daca cel care o rosteste ar sti ce-si doreste, ar rosti o alta formula de intarire a cuvantului sau, cum ar fi,,pe cuvant de onoare"(cine are, normal).

Nu crezi? Sa traiesc eu (alaturi de voi) daca nu e asa.

PRETU' CORECT

• Detest sa merg la cumparaturi, nu-mi plac targurile, magazinele, hipermarketurile, poate unde niciodata nu am bani de ajuns sa cumpar ceea ce-mi doresc, si frustrarea se transforma intr-un morman de indispozitie, in dorinta de a nu mai cumpara nimic.
• Dar, pentru ca mereu exista un dar, nevoia te impinge la cumparat, ca trebuie sa mananci, sa te imbraci, sa te incalzesti..... .
• Si cu toate astea mi-ar placea sa merg la un targ de virtuti, unde moneda de schimb sa nu fie banul. Parca si vad asezate pe standuri virtutile, viu colorate, bine pazite, nealterate, asteptand potentialii clienti. Clienti de seama? Nuuu, oameni simpli, fara card, fara cont, fara fite. Pai bine poti zice, daca nu are card, bani, cont, cu ce cumpara?
• Stai sa vezi. Sa presupunem ca unul are credinta multa, dar nu are rabdare. Te duci la standul cu rabdare si faci schimb. Si daca ai rabdare si mai colinzi printre standuri, poti sa faci rost si de curaj, si de dragoste, de iertare, de ascultare, de nadejde, de multumire, de binefacere. Le poti avea pe toate fara nici un leu, fara nici un euro sau dolar, doar la schimb cu alte virtuti.
• Acu, problema e cum faci rost de virtuti pentru a avea ce da la schimb. Foarte simplu. Te duci la Dumnezeu si-ti da. Il gasesti de obicei in biserica, dar si acasa sau pe drum. Trebuie doar sa-I zici din tot sufletul ,,Doamne ajuta-ma si pe mine!" Dar din tot sufletul, cu toata fiinta, nu asa la cacealma.
• Invers, Dumnezeu iti da dar nu-ti baga-n traista, ceea ce inseamna ca daca risipesti si bruma de avere, de virtuti cu care esti inzestrat, cheltuindu-o pe desfatari, e greu de recuperat dar nu imposibil.
• Eu am plecat la cumparaturi, si daca ajung la standul cu virtuti poate o sa va spun cum merg treburile pe acolo si mai ales care e PRETU' CORECT.

GĂLĂGIA DE LA MASA TĂCERII

De multe ori am ramas surprins de cinismul, de falsitatea cu care oamenii isi trateaza apropiatii in momentele intime, deosebite, unice chiar.

Sa facem un exercitiu de imaginatie, simplu si la indemana oricui. La o masa rotunda, oameni imbracati la tol festiv, cu zambete mieroase, dulci-amarui, joviali de se zbarleste pielea asteapta. Ce? Pai asteapta sa plece mai repede acasa, pentru ca au venit din pura obligatie, de rusine, de nevoie la eveniment. Care eveniment? Nu conteaza, oricare, un eveniment fericit in viata unui apropiat.

Si e galagie frate, mare galagie, o galagie care nu spune nimic, o galagie care ar pali in fata unui minut de liniste, care fie vorba intre noi, spune mai multe decat 10 ore de galagie. Pana sa vina momentul deschiderii, complezenta este cuvantul de ordine, o mica barfa, sau una mai mare ca tot esti acolo adunat, sa faci galagie la masa tacerii. De ce zic asta, pentru ca e galagie dar de fapt nu se vorbeste nimic, sau cum ziceau un hâtru in viata ,, se vorbeste discutii".

Eu acum vorbesc, ca asa trebuie, sa zic si eu ceva ca sa ma aflu in vorba, dar gandul ma duce la momentu sublim, plin de incarcatura si emotie care se numeste MASA, momentul la care batranii se adunau si multumeau Lui Dumnezeu pentru cele date, si masa aceea era tot rotunda, dar mica, pusa in mijlocul camerei, si satura o casa intreaga. Era liniste, se auzeau doar lingurile de lemn in cenacul cu mancare, era liniste si linistea vorbea.

Revenind la oile noastre, la masa noastra mare care nu satura pe nimeni, la galagia care nu spune nimic, la tacamurile de fite, ma gandesc ca de aia face omul indigestie, mananca cu noduri de la vorba multa, si unde mai pui ca in ultimul timp se mai poarta si un pahar de vorba, de tot sa te saturi.

Nu ca zic, da pe nimeni nu am vazut sa multumeasca dupa masa, nu Lui Dumnezeu, ca de El au uitat oamenii, macar gazdei pentru primire si omenie. Ori poate din cauza galagiei mi s-au infundat mie urechile si nu am auzit.

Eu va urez perpetuum, sa aveti pofta la masa, liniste si multumire in suflet.

EXISTA RĂUL ?

Intr-o zi un profesor universitar s-a decis sa-si infrunte studentii. Asa ca i-a intrebat daca Dumnezeu a creat tot ce exista.Un student curajos a raspuns ca da.“Chiar tot”, a intrebat profesorul? “Da, tot”, a raspuns studentul.“Atunci Dumnezeu a creat si raul. Pentru ca raul exista”, a replicat profesorul.La acest argument studentul nu a mai stiut ce sa zica si a ramas tacut.Profesorul era satisfacut de ocazia de a demonstra inca o data ca, credinta este doar un mit.Deodata un alt student a ridicat mana si a spus:“Pot sa va adresez o intrebare, domnule profesor?”“Bineinteles”, a venit imediat raspunsul“Frigul exista?”“Bineinteles!” A raspuns profesorul. “Nu ti-a fost niciodata frig?”“De fapt, domule profesor ma simt nevoit sa va contrazic: frigul nu exista. Stiinta fizicii ne spune ca frigul este absenta caldurii. Un obiect poate fi studiat doar daca acesta emite caldura deoarece doar caldura obiectului transmite energie care apoi poate fi masurata. Fara caldura, obiectul este inert, incapabil sa transmita semnale. Frigul nu exista. Oamenii au creat termenul de frig pentru a exprima lipsa caldurii”.Studentul continua cu o alta intrebare:“Dar intunericul?””Exista”, vine raspunsul profesorului.“Din nou gresit, domnule profesor. Intunericul este lipsa luminii. Putem studia lumina si stralucirea, dar nu si intunericul. Prisma lui Nichols ne arata variatia diferitelor culori si modalitatea in care acestea pot reflecta lumina in functie de lungimea de unda. Intunericul este termenul creat de noi pentru a explica lipsa luminii”In final studentul intreba:“Si raul, domnule profesor, raul exista?”“Da!”“Dumnezeu nu a creat raul. Raul este absenta lui Dumnezeu in inimile oamenilor, este absenta dragostei, omeniei si credintei. Dragostea si credinta sunt ca lumina si caldura. Ele exista. Absenta lor da nastere raului”Acum era randul profesorului sa taca.

Numele studentului era: ALBERT EINSTEIN.

De pe net.

VISUL UNEI NOPTI DE VARA

Nu încerc sa-l plagiez pe marele Shakespeare, nu am pregatirea necesară, dar de visat ii este ingaduit macar si unui simplu muritor ca mine.

De ce taman visul unei nopti de vara, cand noaptea e scurta si abia daca ajunge pentru odihna? Simplu, acum s-a intamplat, aproape la inceput de vara, intr-o scurta noapte, intr-un recital de greieri si privighetori, intr-un cor al altor maestri vocali ai noptilor de inceput de vara.

Sublim, feeric, linistitor, un somn profund, sau poate chiar trezvie si hopa intr-o lume noua, lumea viselor, a nazuintelor si dorintelor neimplinite. Eram in lumea perfecta pe care fiecare copil si prunc o viziteaza in fiecare somn, surazand la vederea ingerului pazitor.

Lumea aceasta din vis este ca si asta de aici, cu oameni, cu animale, cu ape si copaci, cu iarba si case. Numai ca aici totul era curat, prea curat. Peste tot oamenii iti dadeau binete, te imbiau sa le vizitezi casa, sa pranzesti cu ei. Nimeni nu injura, nu erau lacate pe nicaieri, copii zburdau pe iarba infiorator de verde si curata, animalele erau libere si nu deranjau nimic.

Si aerul, ce aer, ce atmosfera, ce bucurie peste tot. In sinea mea, care nu sunt umblat prea mult ma gandeam ca asa o fi in alte tari, dar mintea mea refuza sa creada asta. Si noroc cu mintea care in adancurile ei a gasit cum se numeste locul acesta, patria asta feerica. I se spune rai. Dar raiul nu e pe pamant si eu nu umblam pe acolo cu piciorul. Eram cu mintea, eram intr-un vis dintr-o scurta noapte de vara.

Si ma intreb, aici de ce nu o fi asa? Cine e de vina pentru ce se intampla? Care e motivul autodistrugerii progresive la care ne supunem? Sau de ce nu mai visam, de ce nu mai incercam sa ne indeplinim visele, ducand la capat doar cosmarurile.

Eu unul incerc, putin cate putin, oare se poate? Abia incepe vara, si noptile sunt scurte, si greierii canta, si privighetorile canta........vise.

BISCUITUL SI MANIA

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti. S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti. Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita. Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?? Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii.A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si? spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine.A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul? El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.

POFTA BUNA!

De pe net.

S-A DUS SI ASTA SARACU'

E foarte ciudat cum oamenii pun ,,suflet" pentru lucrurile neînsufleţite, cum se ataşează de lucruri mai mult decât perisabile, maşini, PC-uri, case, scule ..., punându-le nume fistichii şi ocrotindu-le mai abitir ca pe un copil.

Treaba asta e generală si-i loveşte pe ţărani, pe orăşeni, pe doctori ori profesori, pe fotbalişti şi bucătari deopotrivă. De fapt oricine poate cădea în această meteahnă. Parcă şi vezi cum zice omu' către maşina sau calculator: ,,hai cu tata, hai Zambilica, hai Gogule, hai mai repede". Şi asta în detrimentul celor care au suflet şi sunt trataţi ca nişte obiecte, dar despre asta într-o altă postare.

Şi pune omul suflet pentru fiare, dar vine momentul ca fierul sau lemnul, ori poate chiar sistemul, să moară, şi să vezi  lacrimi pentru maşina dragă, pentru sistemul inegalabil, pentru telefonul cu jde mii de funcţii. Offf, măcar de s-ar odihni la vreun loc cu vaselină, că la cel cu verdeaţă nu are ce căuta.

Dacă moare om, auzi, "eeeeeee îi ajunge, şi-a trait traiul şi şi-a mâncat mălaiul, cât să traiască". Se schimbă lucrul când vine timpul să arunci vreo vechitură, te doare sufletul, că de, o fi de la mama, de la bunica, o fi maşina luată pe primele salarii, ori o fi calculatorul primit la majorat.

Nu zic ca nu e normal să ţii la lucrurile de care te foloseşti în timpul existentei efemere de pe această lume, dar exagerarea..... .

Am ajuns la această concluzie pentru că  windows-ul meu e pe ducă. Tuşeşte din toate închieturile din cauza unor sufocante update-uri, poate că şi din cauza unor nevăzuţi viruşi.Teoretic se rezolvă, bag altul, practic, mi-a dat de muncă, că trebuia să salvez o gramadă de chestii, amintiri şi documente.

Şi dacă ăsta s-a dus saracu', mai bag unul, că nu e suflet, să se piarda totul. Că la suflet e altă socoteală, zice Scriptura: ,,ce-i foloseşte omului dacă va câştiga lumea întreagă şi îşi va pierde sufletul său; sau ce ar putea să dea omul la schimb pentru sufletul său". Nimic, e nepreţuit, e unicat. Restul........altu' la rând.

SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA

Biserica Ortodoxa ii praznuieste astazi, 21 mai, pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.

Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.

Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormntat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.

Imparateasa Elena

Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins cu Crucea Domnului.

Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

TRENUL VIETII

Un lung tren ne pare viaţa,
ne trezim în el mergând,
fără să ne dăm noi seama,
unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte
unde stăm câte-un minut;
până când să ne dăm seama,
sună, pleacă, a trecut...

Iar durerile sunt staţii ,
lungi de nu se mai sfârşesc,
şi, în ciuda noastră, parcă ,
tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă,
la vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele şi anii,
clipe scumpe şi dureri,
noi trăim hrăniţi de visuri,
şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă,
câţi în drum n-am întâlnit!...
Iar câte-un bătrân coboară,
trist şi frânt, şi istovit.

Vine-odată însă vremea
să ne coborâm şi noi;
ce n-am da, atunci, o clipă,
să ne-ntoarcem înapoi?

Dar, pe când, privind în urmă,
plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veşniciei;
am trăit şi n-am ştiut!...

ORBUL GAINII

Nu, nu m-am apucat de medicina. Nu pot sa vindec orbirea fizica pentru ca nu am pregatirea necesara, dar orbul gainii, orbirea ce apare ocazional, incerc macar sa o inteleg pentru a nu fi si eu vreodata afectat.

Mai concret, VAD, in jurul meu oameni care privesc fara sa vada. Si nu sunt orbi, de fapt unii nici macar nu poarta ochelari. Eu cred ca sunt cei care au orbul gainii, boala care ii paleste taman atunci cand nu trebuie, cand trebuie sa vada mai bine. Cum vine asta?

Pai in ziua de azi nu prea poti spune ca nu le-ai vazut pe toate. Aproape ca le-am vazut pe toate. Televiziune, internet, presa scrisa, publicitate stradala, spatiala, carti, reviste, camere de luat vederi tot ce vrei si ce nu vrei. Deci putem vedea tot, prin apa, pe pamant prin spatiu. Si totusi loveste orbul gainii. Nu e un virus, e o stare de fapt. Nu demult era un slogan: ,,te uiti si castigi". Azi te uiti si orbesti. De ce te uiti mai mult de aia vezi mai putin. De ce te uiti mai mult de aia nu vezi ce trebuie.

Sa nu credeti ca sunt habotnic si ca am ceva cu lumea care nu il vede pe Dumnezeu, de exemplu. E greu sa-l vezi pe Dumnezeu, dar macar sa-i vezi pe oameni, ca ei sunt langa tine si sunt ca tine, sau ca mine, bolnavi de orbul gainii. Si colac peste pupaza, pe langa orbire, mai apare  surzenia, ca de ascultat ascultam orice si oriunde, mp3, mp4, dolby surround, home cinema, pai nu?

Si iata niste orbi surzi intr-o lume a viziunilor si ascultarilor. Am capatat un fel de boala profesionala.

De ce am scris asta? Pentru ca am vazut,  ca oamenii lovesc fara sa se uite, fara sa asculte, lovesc in oameni, lovesc in copii, lovesc in parinti, lovesc in Biserica, in scoala, in Dumnezeu, lovesc cu ura, orbiti de orgolii, surzi la strigatele disperate ale celor neputinciosi.

Orbul gainii se manifesta atunci cand vrei sa ti se faca dreptate sau sa faci dreptate, orbul gainii se manifesta atunci cand trebuie sa-ti platesti datoriile si uiti, orbul gainii se manifesta atunci cand te uiti prea mult la ce nu trebuie, ca la sudura.

Si paradoxul este ca cel bolnav de orbul gainii nu se ghideaza cu ajutorul bastonului, ci cu bastonul isi face poteca , lovind in stanga si-n dreapta. Degeaba incerci sa-l duci pe drumul cel bun, degeaba strigi la el sa se opreasca, nu ai nici o sansa pentru ca, e orb saracu, nu aude.

PARACETAMOL PENTRU SUFLET

Domnu' doctor, da-mi ce mi-oi da ca nu mai pot de durere! Astea sunt cuvintele care le auzi des in orice spital, cabinet stomatologic, farmacie, insotite de grimase si disperare din partea celui ce vine sa scape de feluritele dureri care-i vin asupra trupului.

Omul saracu' vine sa primeasca alinare si primeste cate o punga de medicamente iar daca e prea grav primeste un pat de spital si o invitatie la masa, masa de operatie normal, ca sa-i fie anihilata buba.

Sa nu credeti ca ceea ce am scris pana acu e sarcastic. Nu, e purul adevar a ceea ce se intampla in viata noastra din cauza unor probleme pe care noi insine ni le creem, prin proasta administrare a ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Noi folosim la extrem si in exces tot ceea ce facem si consecintele nu se lasa asteptate. Mamaaa si ce greu e cand treci la dieta, la regim, e criminal, da de, ce nu face omul pentru sanatate.

Acu mai e o problema. Se face omul bine si nu-i e bine. De ce? Pai nu e vindecat complet, mai are ceva. IL DOARE SUFLETUL. Da il doare sufletul ca din cauza lacomiei, avaritiei, imbuibarii, lipsei de odihna etc ,etc, nu mai este cine a fost, nu mai poate ce putea.

Si lucrul asta il intalnesti la fel de des ca durerea de dantura ,la tot pasul vezi oameni care zic ,,ma doare sufletu' din cauza copiilor, sotului, sotiei, seviciului, pamantului.....

De, zicea Hristos lui Pavel pe campul Damascului ,, greu iti este sa lovesti cu piciorul in tepusa".

Ba unde mai pui ca apar in familie si neintelegeri din cauza neajunsurilor, betiei, fumatului, adulterului si sufletul de doare tot mai tare, tot mai tare.

Abia ce venisi de la spital si esti tot bolnav intr-o lume cu boala cronicizata, canceroasa, in prag de pandemie.

Te uiti la sacosa de medicamente si-ti zici: ,,ma duc sa iau un PARACETAMOL pentru suflet".

Aceasta pastila o iei de la biserica, prin participarea la sfanta liturghie. Paracetamolul pentru suflet nu creeaza dependenta, nu are contraindicatii, se elibereaza fara reteta, de obicei se ia pe nemancate, are efect imediat si indelungat ,nu lasa urme si e recomandat pentru orice varsta.

Acest ,,medicament" este binecuvantarea revarsata de Dumnezeu(Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre)peste cel care vine sa-I ceara ajutor in trecerea cu bine a starii de durere sufleteasca si trupeassca.

Mai e o problema, un paracetamol, de obicei e inofensiv, e la indemana oricui. Ceea ce este important este sa nu ajungi la antibiotic, ca e mai greu, poti face alergie, s-ar putea sa nu rezisti tratamentului, s-ar putea sa ramai cu sufletul bolnav intr-o lume bolnava.

Oricum, orice s-ar intampla sa stiti ca mai sunt unii care se roaga din SUFLET ca sa fiti sanatosi.

SAH CU SATANA

Multa lume zice ca lumea asta e ca o tabla de sah. Pe aceasta tabla de sah se duc ostilitatile diversilor parteneri, ca de, sahul e un sport nobil, un sport al mintii stralucite,odihnite, curate.
Sanchi! La sah e mai rau ca la alte sporturi. Aici iti faultezi adversarul luandu-i piesele, lasandu-l fara aparare, il sicanezi cu atacuri pe toate partile pentru a-i imobiliza regele, blocandu-l definitiv intr-un colt, daca se poate.
Fara sa vrem, si noi suntem protagonistii unui joc de sah, unul tare, care are ca miza sufletul nostru. Adversarul nostru, unul redutabil, este cunoscut sub numele de diavol, drac, satana....este foarte viclean si tot timpul iti da senzatia ca te lasa in avantaj.
In primul rand, pentru a nu-ti da seama de intentiile sale iti da piesele albe, oferindu-ti totdeodata posibilitatea de a muta primul.
Eeeeee, si de aici incepe taraboiul, ca noi, cu ochii dupa regina pierdem pionii, prietenii nostri, cei pe care ii lasam pentru telul suprem al meciului. Si cum lasam prietenii in urma, pionii, satana incepe sa-si fac loc repede, ca de, omul fara prieteni....... .Jocul curge, cand si cand mai facem si noi cate o captura, si ce veselie jalnica.
Acum teoretic, fara prieteni ,fara pioni, scoti caii la inaintare. Si saracii sar ei peste randuri, numai ca el, satana a scos nebunii care se apara in diagonala, lasandu-ne pe noi pedestri.
E, incepe sa se faca loc pe tabla noastra, suntem pe jos si fara prieteni. Ba nu, avem nebunii nostri si nebuniile noastre. Riscam si zicem: ce-o fi o fi!
Satana muta inspirat, noi cu ochii dupa rege, incercam sa-l ametim cu regina noastra .Gresealaaaa, am lasat turnurile nesupravegheate, casa deschisa, sufletul deschis. Asta e.
Cata lume zici nu a ramas fara casa, fara turn. Trece timpul, mai avem doar regele, trupul nostru care se invarte cate o patratica fugind din calea raului si regina, sufletul nostru care se apara si fuge.
Dar acu e prea greu, nu mai ai prieteni, nu mai ai cavalerie, nici turnuri, nici macar nebuni pe langa tine. Adversarul muta linistit, de acum e sigur, nu se grabeste, oricum castiga, dar vrea sa umileasca, sa ramai gol, fara regina, fara suflet .Si vine timpul, bate gongul si se aude SAH si MAT!
Am pierdut sufletul? Poate ca nu, asta a fost o simulare pe calculator. Dar nu se stie niciodata.
Tu ai facut prima mutare? Ai grija, ca viata toata e o tabla, o partida de sah.
Albul muta primul.

DE VORBA CU DUMNEZEU

De multe ori m-am intrebat care era limba primilor oameni, ce limba vorbeau Adam si Eva in paradis, ce limba au vorbit pe urma pe pamant, in ce limba au vorbit cu Dumnezeu in rai.
Normal ca au fost momente, cu mult timp in urma cand ma intrebam cum poate cineva sa stea de vorba cu Dumnezeu.
Apoi, cand am avut nevoie de Dumnezeu, cand era musai sa vorbesc cu El, cand nu mai aveam cu cine sa vorbesc, am descoperit metoda, limba, modul de a vorbi cu Cel care mi-a dat posibilitatea sa marsaluiesc prin acest camp de lupta minat care este viata.
Dupa ce am descoperit cum sa vorbesc cu Dumnezeu, zilnic purtam o discutie. Eu normal doream multe lucruri de la El, le ceream mereu, doream sa cunosc multe dar nu pricepeam tot. Azi se intampla la fel, cer multe, pricep putin, si iar cer, mereu, mereu.
Intr-o zi, ma gandeam eu, ca si cum Dumnezeu nu m-ar auzi.......Doamne, nu te-ai saturat de cate ti-am cerut? Merit eu sa am tot ceea ce mi-ai dat? De ce Doamne cand vorbesc cu Tine nu ma dai intr-o parte ca sa asculti si pe altii.
Dar Dumnezeu care aude si vede toate, m-a auzit si acum, si mi-a raspuns, in cel mai simplu mod. Doar ce termin eu ce aveam in gand ca vine fata si-mi zice,, tati, imi dai bani sa mai iau si eu inghetata?" Si zic,,pai iar ma, doar ce ai mancat una". ,,Hai ma tati, doar una!" ,,Bine, du-te si ia".
Ce nu face un parinte pentru copilul sau, chiar daca de multe ori nu lasa sa se vada lucrul asta.
Eeeee, Doamne mi-ai facut-o si acum am zis pe urma. Cam asa sunt si eu, vin mereu si zic ca si copilul meu, macar una Doamne, macar de data asta, macar acum.........
Si sa stiti ca atunci cand eram elev am invatat ca prin vorbire, prin dialog, prin comunicare invatam multe. Eu am invatat in ultimul timp sa vorbesc si mai mult cu Dumnezeu, chiar daca putin, imi gasesc cuvinte si pentru a-I multumi si a-mi cere iertare ca prea des il deranjez cu problemele mele, fara sa ma gandesc ca altii chiar au mai multa nevoie de El.
Aaaa, si sa nu uit, exista totusi o limba pentru a comunica cu Dumnezeu, e universala, se numeste RUGACIUNE, pentru ca rugaciunea este scara care face legatura intre om si Dumnezeu, este scara care urca vorbele nostre catre El si coboara binecuvantarile Sale peste noi.
Mai mult decat atat, RUGACIUNEA este o limba care se invata usor.
Tu vorbesti aceasta limba?

PRIN CER

Am facut o vizita in cer împreună cu un înger care îmi servea drept ghid pentru a-mi arăta împrejurimile. Am trecut printr-o cameră mare în care lucrau mulţi îngeri. Îngerul ghid mi-a arătat prima secţiune şi a zis: “Acesta este departamentul PRIMIRI”. Aici se primesc toate petiţiile exprimate prin rugăciuni. Am privit în jur, toţi îngerii erau extrem de ocupaţi cu sortarea petiţiilor sosite din toate colţurile lumii. Am rămas impresionat. Apoi am trecut printr-un coridor şi am ajuns la al doilea departament. Atunci îngerul a spus: “Acesta este departamentul de AMBALARE ŞI LIVRARE” Aici, binecuvântările solicitate de oameni sunr procesate şi trimise celor care le-au cerut. Am observat cât de ocupaţi erau şi aceştia. Erau mulţi îngeri şi totuşi munca era foarte grea, de a împacheta toate binecuvântările cerute, de care era nevoie pe pământ. În fine, în cel mai îndepărtat punct al coridorului, era uşa spre o cameră foarte mică. Spre surpriza mea acolo era un singur înger şi nu prea avea mai nimic de făcut. “Acesta este departamentul CONFIRMĂRI DE PRIMIRE” mi-a spus îngerul. Şi cum se face că e atât de puţin de lucru aici? Am întrebat. “E foarte trist…” a suspinat îngerul. “Dar oamenii, imediat ce primesc binecuvântările cerute uită să mai trimită confirmarea de primire… Foarte puţini fac asta” “Şi cum se trimite confirmarea de primire unei binecuvântări”? l-am întrebat pe înger. “Foarte simplu”, mi-a răspuns. “Trebuie doar să spui “Mulţumesc, Doamne”. Şi l-am mai întrebat pe înger: “Dar care anume trebuie confirmate?” - Dacă ai mâncare în frigider… Haine cu care să te îmbraci… Un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să dormi… Eşti mai bogat decât 75 % din oamenii din această lume. - Dacă ai bani în bancă, în portmoneu, monede răzleţe prin buzunar, reprezinţi 8 % din bogăţia lumii. - Iar dacă ai propriul tău calculator şi pe el citeşti acest mesaj eşti printre cei 1 % din lume care au această şansă.” - Mai mult… Dacă azi dimineaţă te-ai trezit mai mult sănătos decât bolnav, eşti mult mai binecuvântat decât mulţi oameni care nu ştiu dacă vor supravieţui acestei zile… - Dacă nu ai trăit frica războiului, singurătatea închisorii, teroarea torturii sau durerea de a muri de foame, eşti mai presus decât 700 milioane de persoane din această lume. - Dacă poţi merge la biserică fără teamă de persecuţie, arest, tortură şi moarte… Eşti de invidiat şi eşti mai binecuvântat decât 3 miliarde de oameni din lume. - Dacă părinţii tăi trăiesc şi încă sunt căsătoriţi, eşti un caz rar. - Dacă poţi să ţii capul sus şi să surâzi, nu eşti normal… Ci eşti unic şi te ridici deasupra celor în îndoială şi deznădejde “Şi acum ce să fac? De unde să încep?” - Dacă citeşti acest mesaj eşti de două ori binecuvântat; în primul rând pentru că cineva s-a gândit la tine şi te consideră un om deosebit, iar în al doilea rând eşti mai binecuvântat decât 2 miliarde de oameni care nu pot citi. Să ai o zi binecuvântată, în care să-ţi numeri motivele pentru care eşti binecuvântat şi, dacă vrei, trimite acest mesaj şi altora pentru a le aminti cât de binecuvântaţi sunt. În atenţia: Departamentului de Confirmări de Primire…. MULŢUMESC DOAMNE! “Mulţumesc pentru că mi-ai dat posibilitatea să împărtăşesc acest mesaj şi pentru că mi-ai dat atâtea persoane minunate cărora să-l pot împărtăşi.”

De pe net.

LA COADA

Oare si la Dumnezeu o fi birocratie?

De ce zic asta? Pai intro zi, in timp ce stateam la o coada interminabila, la o banca oarecare, sa-mi platesc datoriile, doar ce m-am vazut la coada la Dumnezeu, sa-mi platesc datoriile, pe care, intre noi fie vorba, niciodata nu voi putea sa le platesc, ca nu am adunat atatea fapte bune ca sa rascumpar macar dobanda faptelor rele facute prin lume.

Bun deci. Si cum stand la coada la banca, si gandindu-ma la plata ce trebuie sa o fac si inaintea Lui Dumnezeu, vad 2 doamne. Una bine imbracata, infipta, cu tupeu, cealalta, modesta, curata, linistita, statea si astepta sa plateasca. Aproape ii venise randul. Cand, hop, cucoana, vine in fata repede, si incepe sa ceara informatii, hartii, diverse. Lumea vocifera in rand, doamna modesta astepta, eu priveam ,ca la coada. Ce chestie, zic, ce timp pierdut. La ghiseu casiera ii reproseaza doamnei ca e a 3 oara cand vine sa ceara informatii in acea zi, ca mereu sare peste rand, ca lumea face galagie. Cucoana zice: ,,ce, e dreptul meu, daca e al meu trebuie sa-l iau"! In fine ia ce are de luat si pleaca, lumea o apostrofeaza dar ea iese cu nasul pe sus. Ce chestie....

Vine randul femeii modeste, scoate un pachet de cafea, il da femeii de la caserie si-i multumeste pentru ajutorul acordat cu un dosar saptamana ce a trecut. Ce chestie zic eu iar, a stat la coada aia doar pentru a-i multumi, chiar asa, ce chestie, putea sa intre in fata dar........si atunci iar ma vad in fata lui Dumnezeu. Ce imbulzeala Doamne zic iar, toti cereau, toti vroiau cate ceva, toti cu mana pe sus, Doamne vreau din aia, ba mai buna cealalta, Doamne da-mi, Doamne fa-mi........

Stiti ceva, si acolo, la coada erau unii linistiti, erau cei care vroiau sa multumeasca, putini, modesti, curati.

Am plecat, mi-am platit rata si am plecat sa adun cateva fapte bune drept multumire pentru ceea ce mi-a dat Dumnezeu pana acu. Daca lipsesc sa stiti ca pe acolo umblu.....nu doar sa cer, ci sa mai si multumesc.

INSULA SENTIMENTELOR

Cu mulţi ani în urmă, trăiau pe o insulă îndepărtată, numită Insula Sentimentelor, toate sentimentele şi emoţiile pe care le cunoaştem astăzi: Fericirea, Tristeţea, Cunoaşterea şi multe altele, printre care şi Dragostea.

Într-o zi, Păzitorul Insulei, le-a anunţat că insula se va scufunda. Dintre toate sentimentele, Dragostea s-a hotărât să nu îi fie frică, să nu abandoneze insula nici chiar în ultimul moment. Când insula mai avea puţin până să se scufunde în adâncul oceanului, Dragostea a hotărât să ceară ajutor.

S-a întâmplat ca, în acea clipă, Bogăţia să treacă pe lângă Dragoste, într-o barcă. Dragostea a spus:

- Bogăţie, mă poţi lua cu tine în barcă?

- Îmi pare rău, Dragoste, nu pot, i-a răspuns Bogăţia. Este prea mult aur şi argint în barca mea şi, sincer, nu mai am loc şi pentru tine. Apoi, Dragostea a întrebat Vanitatea, care se afla într-o altă barcă. Şi Vanitatea i-a dat acelaşi răspuns:

- Nu pot să te iau în barca mea, Dragoste, eu am nevoie de spaţiu, nu îmi place să stau îngrămădită. Apoi, Dragostea şi-a îndreptat privirile spre Tristeţe, care era chiar lângă ea.

- Tristeţe, te rog mult, ia-mă cu tine.

- Ah, îmi pare rău, a răspuns Tristeţea, dar chiar nu am cum. Mă simt atât de singură încât vreau să fiu doar eu, nu am nevoie de companie acum. Te rog să mă înţelegi.

S-a întâmplat ca pe lângă Dragoste să treacă Fericirea.

- Hei, tu, Fericire, ia-mă şi pe mine cu tine, nu mă lăsa aici pe insula aceasta care se va scufunda. Dar Fericirea nu a auzit ce a spus Dragostea, fiind prea preocupată de propria ei bucurie.

Dintr-o dată, cum stătea supărată şi aproape că o podideau lacrimile, Dragostea a auzit cum cineva o strigă:

- Dragoste, poţi să vii cu mine. Dragostea foarte fericită şi-a întors capul şi a văzut un bătrânel. Ţopăind de bucurie, Dragostea a sărit în barca bătrânelului, însă, datorită fericirii ce o simţea că a fost salvată, a uitat să-l întrebe pe bătrânel cum îl cheamă, limitându-se doar să-i mulţumească.

- Eu îţi mulţumesc foarte mult că m-ai salvat. Dacă nu ai fi fost tu, aş fi murit de mult. Când au ajuns pe uscat, însă, privindu-l pe bătrânel cum se îndepărtează de barcă, Dragostea şi-a dat seama că simple mulţumiri nu sunt de ajuns. Atunci, privind înspre Cunoaştere, care era chiar lângă ea, a spus:

- Dar cum îl cheamă pe bătrânelul care m-a salvat? Am uitat să-l întreb. Şi Cunoaşterea i-a răspuns:

- Era Timpul.

- Timpul? se miră Dragostea. Apoi, ca şi cum ar fi citit chipul Dragostei, Cunoaşterea i-a zâmbit şi i-a zis:

- Pentru că doar Timpul poate să înţeleagă valoarea Dragostei.

Poveste din popor.

CREZI CA AI SCAPAT DE AMENDA ?

Cred ca foarte multi din cei care citesc pe acest blog sunt posesorii unui permis auto. Poate chiar ca si cei care nu au acest document au habar de regulile elementare de circulatie, si cu totii cunoastem principalele semne rutiere sau alte semne conventionale care sunt restrictive, informative, de obligare, sau de prioritate.

Foarte multi se ghideaza in viata dupa semne, unii pe cele din cafea, altii dupa stele si horoscop, altii dupa semnele lasate de cei ce au trecut prin viata inaintea lor. Si asa incet incet, ajung la un semn, des intalnit, pentru unii chiar enervant des intalnit din pacate, un semn care este valabil pe orice drum parcurs.

Semnul acesta e deosebit, el poate fi si restrictiv, si obligativ, si informativ, si de prioritate, si sa nu va ganditi ca e semnul care se refera la sfarsitul tuturor restrictiilor. Nu, nu este. Este semnul SFINTEI CRUCI.

Poate va intrebati ce are crucea cu amenda. E simplu. Atunci cand incalci vreo regula de circulatie, te astepti sa fii oprit pentru sanctionare, sau sa primesti acasa o instiintare de amenda pentru fapta savarsita.

Corect pana acu, nu? Bun. Deci noi nu prea respectam semnele.

Dar astea sunt drumurile si vremurile. Inainte vreme, oamenii nu se grabeau ca in ziua de azi, ei aveau timp sa respecte regulile si semnele. De exemplu, la fiecare raspantie, sau mai bine-zis rascruce, era cate un semn, un semn al crucii mai bine-spus, o troita, unde omul se oprea, se inchina, apoi o lua pe drumul cel bun, pe cel care trebuie, nu ratacea omul inainte, era ghidat de semnul crucii. Ce timpuri......

Azi, oamenii au uitat de acest semn, nu ca au uitat ca aducere aminte, nu, au uitat care e insemnatatea lui. De aceea, foarte multi platesc pentru asta cu viata, si de multe ori, acolo unde si-o pierd se pune semnul, semnul crucii, ca si cei care vin din urma sa vada si sa stie, ceea ce frumos scrie pe multe pancarte, si anume ca ,,viata are prioritate".

Am terminat si tot nu am explicat titlul. Nici o problema. Sa stiti din experienta mea de sofer care am fentat amenzile de multe ori. Odata si odata tot pici, si atunci platesti ca nu ai respectat semnele.

Seamnul crucii, e universal. Vine de la Dumnezeu, e datator de viata, si chiar si ambulantele si spitalele il au puse pe ele. Noi il avem pe biserici, in cimitire, pe piept si in suflet si trebuie doar sa il respectam pentru a merge mereu pe drumul cel bun si drept, si mai ales sa-i respectam insemnatatea pentru ca va veni si timpul cand vom fi amendati pentru nerespecatrea lui. De cine?.............Stiti si voi.

INSULA MORTILOR VII

E cam sinistra exprimarea, si nu face referire la strigoi sau zoombie, ci pur si simplu la acei oameni izolati, din ce in ce mai multi, care traiesc langa noi, care desi sunt vii pentru ca umbla, sunt morti pentru ca drumul pe care umbla ei e un drum infundat.

In timp ce eram la slujba, citind Evanghelia in care Hristos zice ,, Eu sunt Calea, Adevarul si Viata", intr-o clipa am vazut in fata ochilor pe cei ce ratacesc, pe cei care nu au nici o cale, pe cei care sunt morti, desi au viata cu ei, cei care au adevarul dar prefera minciuna.

Si cel mai ciudat este ca ei ratacesc printre noi, stau ca pe o insula, nu mai au cale de scapare, sunt izolati, sunt morti desi sunt vii.

Cum asa? Pai si o buruiana care s-a uscat se misca in bataia vantului, desi ea nu mai are pic de viata in ea, apele Marii Moarte se mai misca si ele cateodata, desi acolo moartea e cuvantul de ordine. Ba mai nou, multe ape curgatoare au inceput sa moara, sunt lipsite de viata si vietati din cauza poluarii si totusi se misca, curg la vale, pe ultimul drum, in apa sambetei.

Dar ca m-am luat cu vorba, si mortii vii isi vad de drumul lor.

Ce e mai rau, ca pe aceasta insula a mortilor vii nimeni nu mai face cu mana, nimeni nu mai vrea un colac de salvare, toti formeaza un cor mut, corul mortilor vii care asteapta ca totul sa vina numai de pomana, fara sa faca nimic. Acest cor canta pe o gama si la o tonalitate pe care nu o percepe orice ureche. Ei, mortii vii, sunt multimea celor care au pierdut Calea, Adevarul si Viata, sunt cei pentru care noi nu facem pomenire, sunt mortii nimanui, sunt oamenii fara Dumnezeu, sunt chiar Morti, desi invatam ca nimeni nu moare.

In timpul acesta insula se mareste, mortii vii sunt tot mai multi, iar eventuala scapare poate veni de la fiecare din noi, noi care suntem vii, deocamdata, noi care trebuie sa auzim corul lor mut, sa auzim cantarea lor jalnica, cererile lor triste.

Oricum, daca intalnesti un mort viu, macar desi nu-l auzi ce zice, citeste-i pe buze sau in inima, poate se face un pod pana la insula sa, pentru a se putea reintoarce in mijlocul celor VII.

E TIMPUL SA

Cred că a venit timpul să vorbim despre timp. De fapt nu ştiu dacă e timp vreodată, dar pentru că e vorba taman despre timp, aş dori să-mi fac un pic de timp, între timp.

E cam ciudat să vorbeşti despre timp acum când nimeni nu mai are timp. Şi totuşi. Cine a făcut timpul, ce e timpul, cum se măsoară, ce valoare are, ce viteza are, de ce trece mai repede sau mai greu? Sunt întrebări care se pun mereu. Numai că răspunsul  nu vine niciodată la timp pentru a mulţumi  toata lumea. Din punctul de vedere al fizicii, timpul este mişcarea în spaţiu. Deşi acest lucru nu poate fi măsurat cu adevărat sau demonstrat, ceea ce face ca el să nu existe.

Şi totuşi lumea vorbeşte continuu despre timp. Mai nou timpul este foarte scump ori cum spun englezii ,,time is money". Timpul este perpetuu şi intangibil, nu-l poţi atinge, nu-l poţi vedea şi oricât te-ai strădui nu-l poţi opri. Deşi de multe ori ai dori acest lucru în momente speciale. Mai mult decât atât, câte persoane nu ar vrea să mai dea timpul înapoi, să o ia de la capăt, să schimbe greşelile trecutului, să revadă persoanele dragi. Dar timpul nu permite asta pentru că este prietenos şi generos atunci când eşti bine, dar  poate fi duşmanul tău atunci când te grăbeşti, când nu ai terminat treaba şi aştepţi ceva, pe cineva şiii......... nu mai ai timp.

Eu cred că Dumnezeu a creat lumea fără timp. Pentru că El nu are nici început, nici sfârşit şi nu-i trebuie timp. El este Alfa şi Omega. Eu cred că omul a numit timpul pentru a se ajuta de el iar timpul i-a devenit stăpân. Omul este sluga timpului. Îşi dozează eforturile şi îşi face planurile în funcţie de timpul pe care îl are sau pe care nu-l mai are.

În ultima perioadă se vehiculează că timpul nu mai funcţionează după coordonatele iniţiale, că e mai scurt, că ziua are mai puţine ore. Numai că ceasurile ne arată ca timpul îşi vede de cursul lui imperturbabil, constant şi poate enervant de conştiincios. Iar aici nu contează dacă e linear sau relativ.

Timpul este scurt. E lipsă de timp pentru că omul a pierdut contactul cu cel care e în afara timpului, cu Creatorul. Mulţi îl ocolesc pe Dumnezeu scuzându-se că nu au timp fără a se gândi că timpul petrecut în compania lui Dumnezeu, acasă sau la biserică, nu este un timp pierdut ci un câştig de timp, pentru că acolo, în comuniunea cu Dumnezeu, depăşeşti bariera timpului şi constaţi că timpul nu este o constantă a universului. Constaţi de fapt că timpul este măsura vieţii şi că viaţa vine de la Cel care ne-a creat.

Într-un fel timpul nu-l putem învinge decât cu veşnicia. Iar veşnicia trebuie căutată la timp, ori în timp util. Noi spunem mereu că nu avem timp pentru asta. Uneori, dacă nu avem timp, trebuie să ne facem. De ce? Nu se găseşte la vânzare nicăieri. 

CAMASA CU 2 GULERE

Sa facem un exercitiu de imaginatie.
Cred ca nu e nimeni care sa nu fi purtat camasa, macar odata in viata. Cel ce a purtat a putut constata repede ca aceasta se murdareste foarte repede, mult mai repede ca pantalonul de exemplu. Asta inseamna ca e obligatoriu sa schimbam camasa zilnic, sau sa o spalam pentru a o putea purta din nou si a doua zi.
Acu, nu zic ca ar fi bine ca o camasa sa aiba 2 gulere ca sa o poti purta 2 zile la rand, ci vreau sa zic ca omul, oricat s-ar spala, tot murdareste camasa, si tot se spala si tot o murdareste.
Ciudat este ca omul, care are constitutie dubla, TRUP-SUFLET, nu-si spala des decat camasa vizibila, cea materiala, cea din bumbac, polyester, in, sau canepa. Camasa sufletului, cea alba primita la botez, ramane nespalata, si o purtam zilnic cu noi, pe noi.
E drept ca aceasta camasa murdara, nu e vazuta de toata lumea, dar e de ajuns sa fie vazuta de cei care VAD cu adevarat, si sa se indeparteze de tine, pentru ca nu esti curat tot.
Si daca cineva se intreaba ce detergent minune trebuie folosit pentru a spala aceasta camasa, eu recomand SPOVEDANIA, mai ales ca nu trebuie apa calda, nici inalbitor, nici particula sau enzima minune.
Si dupa ce vei fi curat trup si suflet, vei vedea ca de fapt camasa are 2 gulere, unul de fatada, si altul pentru INTERIOR.
La sfarsit poti exclama,VAI, NICI URMA DE PATA !
Reclama e sufletul comertului……retineti e sufletul……..

OMUL- ALBA / NEAGRA

De ce acest titlu? Pai stai sa vezi. E perioada Floriilor, lumea se bucura, cu dezlegare caci e post, se bucura lumea si familiile celor ce poarta nume de flori, dar se bucura si cei care vin sa intre odata cu Domnul Hristos in Ierusalim.

Bun, si acu sa trecem la miezul problemei. Omul e o fiinta ciudata, care desi poseda ratiunea la cel mai inalt nivel, in comparatie cu lumea inconjuratoare, dovedeste o lasitate, orgoliu, dorinta de suprematie, dorinta de distrugere fara margini.

Simplu de tot. Iti vorbeste in fata mieros, lingusitor, iti pui sufletul pentru a-l ajuta, apoi, brusc, te loveste unde si cand nu te astepti. Doua fete, una alba alta neagra.

De ce am deschis acest subiect? Deoarece de Florii, oamenii cu ramuri inverzite, aducatoate de speranta, plini de entuziasm, vin si striga intrun glas: ,,Osana, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Osana intru cei de sus", iar peste 5 zile, aceeasi oameni vor striga plini de ura ,, sa se rastigneasca!"

ALBA / NEAGRA.

Asta e, asta e la nivel general, in toate timpurile si locurile, ca binefacerea si recunostinta sa nu se intalneasca niciodata.

Asa ne-am obisnuit ca din aceeasi gura sa rostim si rugaciunea si blestemul. Si e gresit. Pentru ca ramura inverzita din mana nostra se poate usca, sau transforma in nuia sau bata, asa cum noi ne transformam din alb in negru.

Si daca alba / neagra e un joc de noroc bazat pe hotie, inseamna ca viclenia, hotia din noi ne transforma in niste cameleoni bicolori, intr-o lume cenusie. Si asta pentru ca omul mizeaza pe celebra fraza ce a facut furori si victime:,, asta are, asta n-are, uite-o p-asta marcatoare".

Acum fiecare isi alege culoarea castigatoare. Vezi pe ce mizezi!

DE CE EXIST ?

Da, de ce exist? Nu cred ca e om pe lume care sa nu-si fi pus aceasta intrebare. Care este scopul meu, ce rost am eu sa fiu printre oameni, de ce sunt preot, de ce sut barbat, de ce traiesc in aceasta perioada, de ce locuiesc in acest loc, de ce, de ce, de ce?

Daca eram un copil raspundeam senin: pai de-aia! Dar pentru mine s-a dus copilaria, din pacate, eu acum gandesc si imi pun o intrebare universala la care multi asteapta raspuns. Fara indoiala ca poate eu nu am raspunsul universal valabil, dar incerc sa gasesc prin acest blog, prin sugestii si comentarii.

Si am luat-o de la inceput .Si am zis asa: omul e creatia lui Dumnezeu, e chipul Sau. Omul e coroana creatiei, si scopul sau este sa ajunga la cunoasterea si comuniunea cu Creatorul. Apoi am zis ca fiecare om, inclusiv eu, reprezinta un punct de reper in timp si spatiu, un punct de ghidare pentru ceilalti, si asta pentru ca fiecare om are o matrice unicat, un ADN, un suflet, dorinte, senzatii ,trairi unice si personale, care se fac obiect de impartasire cu restul oamenilor in incercarea de obtinere a mai multe informatii care sa ne duca la raspunsul intrebarii universale DE CE EXIST ?

Daca am intreba o femeie batrana despre sensul vietii si ce rost avem noi pe aici ar zice: ,,vezi-ti maica de treaba si pune mana de munceste si fii om".

E corect, ca si raspunsul copilului, simplu curat, fara filozofare.

Si atunci, pentru ca fizic vorbind, copilaria si batranetea sunt punctul de plecare si respectiv iesire din viata, e musai ca raspunsul sa fie o legatura intre aceste 2 pareri.

Deci, DE-AIA EXIST, ca sa fiu OM, si sa fac ceea ce trebuie sa fac, ceea ce a lasat Dumnezeu omului sa faca, adica sa ajunga la comunicarea si comuniunea cu El.

Ce bine ca mai sunt copii si batrani. Ne raspund si noua cugetatorilor la intrebari.

INCOTRO ?

O intrebare care macina lumea intreaga. Totul are un inceput, un loc de plecare un loc de nastere, un loc de provenienta. Totul are un sfarsit, o destinatie, un loc de veci, nimic nu e la intamplare. Omeneste vorbind tot ceea ce facem, facem cu un scop bine determinat si precis, luam totul de la inceput pentru a-l duce la bun sfarsit. Tot timpul suntem intro continua fuga.

INCOTRO?

Biblic vorbind Dumnezeu este ,,Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul'', iar Hristos este ,,Calea, Adevarul si Viata'' ceea ce inseamna ca nimic nu este la intamplare.

Bun, deci INCOTRO?

Greu de raspuns daca busola interioara, individuala, mai arata drumul corect, daca ne ratacim sau daca suntem pe drumul cel bun si drept.

Din lumea animalelor vedem ca ele nu si-au pierdut, pervertit simturile, caci pasarile mereu ajung cu precizie la destinatie, pestii la fel folosesc curentii si nu se ratacesc, restul de animale prin miros se ghideaza fara probleme. Numai omul nu se mai descurca deloc. Avem harti, avem drumuri, indicatoare, GPS-uri, sateliti ,avem de toate, dar nu avem directie

Si e o problema sa stiti. Sunt 2 probleme de fapt. Una o analizam toti si ne intrebam: incotro se indreapta lumea? Si preocupati de lume uitam partea personala: dar eu incotro ma indrept?

Asadar, un exercitiu de sinceritate, de autocontrol, ar fi sa opresti intr-o zi, pentru o zi, orice mijloc extern de ghidare si orientare si sa iti controlezi busola interioara, cea a sufletului, ca sa vezi tu INCOTRO te indrepti.

INTERVIU CU DUMNEZEU

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp.… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat:-
Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca Eu sunt aici, intotdeuna…

Dupa Octavian Paler

EXISTA OGLINDA ADEVARULUI?

De multe ori m-am intrebat daca exista vreo oglinda care sa exprime perfect realitatea, ceea ce se oglindeste in ea. De ce ? Asa, pentru ca de multe ori mi se pare ca eu, cel reflectat in oglinda, nu ma regasec in ceea ce vad. E o imagine rece, lucida dar falsa a unei persoane, repet, persoane care ere si un suflet. De aia mi s-a parut ca oglinda minte, pentru ca nu reflecta si sufletul. Ea arata trupul dar nu si simtirile, trairile,durerile sau bucuriile.

,,Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."Facere 1-27

Asa scrie in Biblie, ca omul e facut dupa chipul lui Dumnezeu, si trebuie sa tinda spre asemanarea cu El, ceea ce inseamna ca doar chipul, fizicul, e numai o parte din ceea ce vad in oglinda.

Acu' daca se intreaba cineva de ce pun asa problema, vine si raspunsul. Nu stiu daca cineva are timpul sa se uite cu adevarat in oglinda, si nu pentru pieptanat, rujat, spalat..... ci pentru a vedea ceea ce nu se vede in oglinda, pentru a vedea lucrul care e raspunsul unei intrebari ce framanta pe multi oameni si care suna asa : ,,CARE ESTE ROSTUL MEU PE PAMANT?"

Da, care este? De ce m-am nascut, de vietuiesc in jurul acestor oameni? Ce trebuie sa invat de la ei, si ce trebuie sa invete ei de la mine? Am un rol in acest puzzle urias, sunt o piesa pusa la locul ei, functionez la parametrii stabiliti?

Normal ca acesti termeni tehnici sunt folositi ciudat, dar ideea este, sunt eu ceea ce Dumnezeu m-a lasat sa fiu, sunt eu chipul Sau?

La inceput nu stiam, ca nu ma uitasem in oglinda atent, cautasem oglinda adevarului, si nu exista. Dar cu toate acestea exista o oglinda magica, la indemana tuturor, aceasta oglinda se numeste LUME, si in lume fiecare se oglindeste, se vede, se distinge in cea mai curata expresie pe care nici o oglinda nu o poate reda. Este oglinda existentei noastre.

Nu crezi?

UITA-TE si tu in oglinda!

CURATENIE GENERALA

Asta e cuvantul de ordine in aceste zile. Toata lumea este intr-o forfota, intr-o fierbere apocaliptica .De ce? Pai cum de ce. Vine Pastele, si nu e curat. Totul este intors pe dos, casa e golita, peretii zugraviti, carpete, covoare, haine toate scoase la aer, pomii varuiti, ce mai zor nevoie, e timpul scurt. Si stiti ce? Daca nu ar fi vorba de curatenia generala, repet generala, nu m-as agita. Dar generala inseamna si corpul si sufletul.

Zice cineva ca vine Pastele si trebuie sa fie curat, "ca te vede lumea si te rade", ceea ce este partial adevarat, dar Dumnezeu nu te vede? Sufletul cum este? E curat?

Un exercitiu de sinceritate ne-ar demonstra ca daca s-ar vedea mizeria de pe suflet, asa cum se vede cea de pe corp, am fi negri, raiosi cu rani din cauza mizeriei. Dar nu se vede aceasta mizerie cu ochiul mintii, ci cu cel al sufletului.

Daca un un bec e murdar lumina lui este slaba, nu vezi bine, daca un suflet e murdar nu-l vezi bine pe Dumnezeu.

Si toata lumea uita ca va veni momentul cand se va striga ,,VENITI DE LUATI LUMINA"! si se vor buluci sa ia lumina invierii pentru a o duce in casele curate, pentru sufletele murdare.

Ce bine ar fi daca ne-am curati si sufletele, prin spovedanie, prin cainta, sa fie curatenie cu adevarat  generala.

Ce bine ar fi sa avem lumina, sa stralucim de curatenie, nu ca sa nu ,,ne rada lumea", ci ca sa-l putem vedea pe Dumnezeu.

DOAMNE FERESTE

De cate ori nu am auzit asta. De cate ori nu am spus asta fiecare dintre noi. E corect spus si simplu si curat, caci omul se fereste singur de multe lucruri, se pazeste cu strasnicie pe sine si pazeste si toate lucrurile sale. Corect zic inca odata ca doar de asta traieste in lume. Are usi cu chei multe, masinile au alarme, cainii sunt strajeri la tot omul, camere de luat vederi peste tot, banii la banci si medicamentele la capatai, sa pazeasca sanatatea.

Dar m-am departat de subiect, are omul paza peste tot, dar tot zice ,,Doamne fereste". Asadar nu e buna paza, nu sunt de ajuns lacatele? Nu, nu sunt. Ca ele pazesc doar ceea ce se poate fura de toata lumea. Treaba e ca omul mai are si un suflet, iar el are paza de la Dumnezeu, si de aceea din instinct, din suflet zicem ,,Doamne fereste", că lacat pentru suflet, caine pentru suflet, camera de luat vederi pentru suflet nu avem, doar pe Dumnezeu il avem pazitor.

Si stiti ce, mai zic odata, e corect si bine asa, ca ,,oala acoperita nu da musca-n ea" adica daca te afli sau nu in primejdie, e bine sa fii pazit, ocrotit, linistit, ca poate ..........ceasul rau, pisica neagra, marti 13 .......Doamne fereste .

MAI MULTA LUMINA

Am fost la oras. Forfota, claxoane, fum, nervi, graba mare, timp scurt. Oamenii incruntati, negri de griji cu capul plecat si mersul iute misunau in toate partile. Cam mult intuneric zic, cam mult, si gandul imi zboara la ce a zis Dumnezeu la facerea lumii ,,sa fie lumina". Da, si a fost lumina si a vazut Dumnezeu ca e bine. Bine, zic eu grabit, mai bine merg cu metroul ca e mai repede, si cu gandul la lumina cobor in pamant pe scara rulanta. Acolo, semiîntuneric, mai bine ca afara, oamenii tot negri, de griji, de boala, capul plecat. In timpul mersului ma tot gandeam la lumina si atunci a inceput un joc fascinant de lumina si intuneric, intuneric si lumina prin tunelul slab luminat al metroului. Intr-o statie era lumina multa, si, ciudat statia era aproape goala, nu erau pasageri, caci multi pasageri se suiau in statiile unde era putina lumina, unde erau peretii murdari.

Ce chestie zic, Goethe, pe patul mortii a exclamat: ,,lumina, mai multa lumina"! Dar zic eu, cum se poate ca peste tot, totul e luminat, reclame luminoase, vitrine, masini, haine, toate sclipitoare dar nu e lumina. Apoi zic, pai nu e, ca nu are in ce sa se reflecte, pamantul e negru, cerul e cenusiu, oamenii sunt incruntati, totul e opac, e fals.

Am terminat treaba si am plecat, ca sa nu ma prinda noaptea cand nu mai e lumina deloc. In metrou un copil cu o iconita in mana, cersea. Avea ochii limpezi si am vazut o lumina, venea din sufletul lui si de la Hristos cel din iconita ce o tinea in mana, si zic, daaa, Hristos e lumina lumii. De aia nu mai avem lumina, nu-L mai avem pe Hristos in noi, nici macar in mană, in iconita.

Deci lumină, sa fie mai multă lumină! .AMIN

AM PROGRAMARE LA DUMNEZEU

Suna ciudat nu? Cine a mai auzit de programare la Dumnezeu. Asta e consecinta timpurilor traite in aceste zile.Toata lumea pe fuga.

Si intreb pe cineva...,,ce faci?", pai zice ,,plec pe la oras, maine sunt la targ, poimaine sunt la banca ,raspoimaine am programare la dentist apoi am examen, apoi ........."apoi tot asa. Si ma mananca limba si zic ,,da mai poti asa continuu, in ritmul asta?". Raspunsul vine prompt ,,m-a tinut Dumnezeu pana acu". ,,Aaaaa, zic eu, deci se vede ca ai programare si la Dumnezeu". Si cu capu-n jos raspunde ,,ma mir ca ma mai tine pe pamant Dumnezeu, nu am mai fost la biserica demult, mananc si ma culc fara rugaciune, fara sa ma inchin, fara sa multumesc pentru ce mi-a dat" .Apoi ridica capul si-mi zise,,duminica imi fac programare la Dumnezeu, duminica vin la biserica, abia astept, abia acu imi dau seama ca am albit dintii la dentist, dar gura mea e inchisa, abia acu imi dau seama ca trebuie sa ma programez si pentru suflet, sa-l curat si pe el".

Si in timp ce pleca zice ,,noroc ca la Dumnezeu nu e sala de asteptare, ca timpul asta .......e prea scurt".

Corect, zic si eu in sinea mea, EL e doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, e Doctorul desavarsit si nu are sala de asteptare. Tu te-ai hotarat? ai timp sa te duci duminica la biserica? Sa te rogi cu prietenii la un loc, cu copii, cu sfintii, sa-ti ceri iertare si sa-i multumesti Lui Dumnezeu pentru ce ti-a dat?

Daca nu ai timp, fa-ti macar o programare.AMIN.

TU CUM IL SIMTI PE DUMNEZEU?

La un dineu, se gasea, printre musafiri, si un ateu , om , lipsit de credinta , care l-a intrebat la un moment dat pe crestinul de alaturi:
- De unde stii tu ca Dumnezeu te-a iertat pentru pacatele tale sau ca iti asculta rugaciunile, cand, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea ?
- Dar tu, il intreba la randul sau crestinul, de unde stii daca este zahar in ceaiul pe care il bei acum ?
- Cum de unde ? Simt gustul zaharului.
- Deci stii ca este zahar in ceaiul tau, chiar daca nu-l vezi. E, tot asa simt si eu dragostea lui Dumnezeu in inima mea. Sufletul meu ingreunat de pacate se simte izbavit prin puterea Sfantului Duh. Sfanta Liturghie, Sfanta Spovedanie, rugaciunile imi inalta sufletul ce nu-si gaseste linistea decat la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.
"Cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu."